vineri, 20 mai 2011

Tot



Nu am mai avut niciodată acest sentiment de..împlinire. Sufletească,trupească,emoţională.. În toate astea tu mă completezi. Simt că nu am nevoie de nimic altceva. Pentru mine, zâmbetul tău e soarele, ochii sunt stelele, iar buzele-porţile către al 9-lea cer în care mă înalţ, înăbuşindu-mă în sărutarea ta...

duminică, 15 mai 2011

Eu?

Ambiţie sau încăpăţânare?
Doresc sau sunt iubitoare?
Ştiu ce vreau sau doar încerc
Un loc în lume să-mi găsesc?
Schimbătoare cu siguranţă,
Merg în spate şi nu-n faţă,
Mă scufund în trecut
Şi m-arunc în viitor.
Niciodată n-am ştiut
S-o iau puţin mai uşor.
Mereu pe fugă, cu părul vâlvoi,
Ce curge pe spate precum un şuvoi
De castane coapte şi cireşe-amare,
Mă pierd întotdeauna pe nu-mai-ştiu-unde
Şi mă învârt aiurea pe străzile rotunde.
Iubesc atingerea soarelui pe-obrazul fin şi pal
Şi-ador răsfrângerea luminii în ochii de opal,
Care mă face să zâmbesc cald şi visător,
Când privesc spre soarele de aur orbitor.
Sunt multe de spus despre mine
Şi nici eu nu mă cunosc aşa de bine,
Dar un singur lucru ştiu:
Sunt încă doar un copil
Al acestei lumi imense
Şi aşa vreau să rămân,
Să mă pierd dansând în ea,
Ca-n rochia unei mirese.






PS: Leapşa a fost luată de la Fata care aduce ploaia. Merge mai departe la CLM , Ali şi Rebeca C :d [constă în caracterizarea voastră într-o poezie] Să vă văd!


miercuri, 11 mai 2011

Te iu...


"Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să ai cuvinte în inimă pe care
nu le poţi pronunţa"



Şi am atâtea de spus..

marți, 10 mai 2011

duminică, 8 mai 2011

Aproape de perfecțiune

De ce mă faci să te urăsc, când te iubesc atât de mult?
Cu mintea tot mereu la tine, mă pierd mereu în al meu gând.
Și visele-s departe, când tu nu ești aici,
Speranța-i amăgire și zâmbetele-s mici.
Fără să vrei mă faci întruna să te doresc din ce în ce,
Fără să vreau numai la tine îmi zboară gândurile.
Și fiecare rază devine-o picătură
Și parcă ne lovește, voit, cu multă ură.
Dar tu ești lângă mine, cu-o mână caldă mă cuprinzi
Și pot să simt, să văd iubirea în ochii tăi ca niște-oglinzi.
Aceasta e povestea noastră, veșnică și infinită,
Ca și iubirea ce ți-o port, va fi mereu nemărginită!






PS: Știuu că v-am înnebunit cu buna mea dispoziție și fericirea (molipsitoare,sper!)
PPS: Dacă vreți să împrumutați un zâmbet, mă găsiți mereu aici! >:D< La fel de bine dispusă (pentru muuult timp de acum încolo).
PPPS: Nu obișnuiesc să scriu poezii, deci sper că v-am surprins (plăcut) :d

vineri, 6 mai 2011

Portretul lui Dorian Gray sau *Defecte*

Am revăzut filmul aseară (cartea am citit-o mai demult) și asta mi-a dat mult de gândit asupra multor lucruri.. Cu siguranță toți dorim ceea ce are el, un chip perfect și fără vârstă.. O viață plină de plăceri și vicii, nicio grijă, nicio responsabilitate. Cu toții am vrea să rămânem mereu tineri, la vârsta la care nu avem bătăi de cap, când suntem încă niște copii cărora trebuie să le faci pe plac, și totuși niște adulți care fac ce vor. Dar nu întotdeauna ceea ce vrem este și ceea ce avem nevoie.. Nu ne gândim cum e să vedem lumea bătrână din jurul nostru prin niște ochi atât de tineri. Nu ne gândim cum ar fi să privim într-o oglindă și să vedem un chip perfect, pe care timpul nu a lăsat urme, ci doar păcate. Și cum sufletul nostru devine tot mai bătrân și urât și ajungem să purtăm o luptă cu noi înșine, încercând inutil să schimbăm ceva. Dar nimic nu se schimbă, nu în bine.. Ce rost are o viață ca asta, dacă nici conștiința nu ne-am putea-o suporta? Cu toții avem o parte din Dorian Gray în noi.

luni, 2 mai 2011





Mi-a fost dor de tine.

joi, 21 aprilie 2011

Wishes.












































Primăvară (sau Comeback-ul optimismului)

Am început deja să primesc felicitări şi fel de fel de urări de ziua mea din partea prietenilor şi rudelor de peste hotare, care le-au trimis cu anticipare ca să fie siguri că nu le primesc mai târziu. Acum probabil vă întrebaţi când e ziua mea.. Ei bine, peste 3 zile, adică pe 24 aprilie, mai exact (DA!), de Paşti. Nu mi-a convenit deloc la început, şi încă nu-mi convine că nu pot să sărbătoresc aşa cum mi-am propus, cu prietenii, fiindcă toţi sunt plecaţi, iar dacă nu ar fi, oricum plec eu astăzi într-o săptămână de exil la Brăila. Nu că mi-ar fi trecut aşa, brusc, însă după ziua de ieri, când pot spune în sfârşit că a venit primăvara, şi care a fost perfectă, nu m-am mai plâns atâta. Până acum aş fi spus că singura mea dorinţă e să pot petrece acea zi cu vechi prieteni, noi colegi ş.a.m.d. Dar a venit primăvara şi m-a readus la normal. Sclipiri optimiste îmi umplu ochii, zâmbetul se arată jucăuş de sub buze, şi acum că mi-am revenit, am o întreagă listă cu ce vreau de ziua mea!





PS: O primăvară frumoasă tuturor! ♥

miercuri, 20 aprilie 2011

What goes around comes around.




Știți ceva? Toți suntem invizibili pentru anumite persoane. Oricât de cunoscuți, populari și iubiți am fi, există mereu acel cineva care pur și simplu vrea altceva. Nu putem spune că nu ne place, fiindcă nici măcar nu ne observă. Și așa cum se întâmplă de obicei, începem să ne simțim atrași tocmai de acea persoană, uitând de restul care speră în continuare și așteaptă să ne hotărâm, în urma noastră, adică cei care pentru noi sunt invizibili. Și așa ajungem, bineînțeles, să ne învârtim în jurul aceluiași cerc vicios, încercând cu disperare să ne facem cumva..observați.. Și e chinuitor, pentru toată lumea.. Ce ar trebui să facem? Nu știu, dar cu siguranță nu ar trebui să așteptăm. E greu, dar e și mai greu atunci când ne facem speranțe..

marți, 19 aprilie 2011

Hm.

Dacă am învățat ceva despre mine în ultimul timp, e că sunt groaznic de nehotărâtă. Eram și înainte, dar acum a început să devină serioasă treaba. Nu știu ce vreau pentru că nu știu ce e mai bine pentru mine și da, vreau ce-i mai bun. Nu asta vrem toți?! Totul se învârte amețitor în jurul meu și devine dificil să țin pasul cu restul lumii.. Când în sfârșit mă hotărăsc și eu, ceilalți se răzgândesc și nu mai pot, nu mai pot să rezist acestui haos. E amuzant că tocmai eu spun asta, care dintotdeauna am fost o aiurită care nu știe pe unde și-a lăsat lucrurile, e mereu pe fugă și întotdeauna trebuie să uite câte ceva. Dar chiar și eu am nevoie uneori de o mică doză de ordine în gânduri și în inimă.. Poate că asta caut de fapt, de asta mă aflu într-o grabă continuă și epuizantă, caut pe cineva care să mă ajute să îmi revin, să mă trezească la realitate sau să mă facă să visez mai mult.. Alt lucru pe care l-am mai învățat despre mine este că (și nu-mi place s-o recunosc) încep să devin egoistă. Și (asta urăsc și mai mult să fac) va trebui să le dau dreptate alor mei. Așa-i, da, sunt momente în care pur și simplu mă gândesc doar la mine. Cu ce mă îmbrac azi, când mai merg la cumpărături, cum să-mi aranjez părul, cu cine mă văd și cum să pierd cât mai mult timp departe de casă, fără să fac ce se presupune că ar trebui. Și toate astea puse cap la cap, cu veșnica mea fire indecisă în frunte, mă fac să cred că poate aș avea nevoie de o pauză. Dar mai întâi trebuie să aflu în ce constă această pauză, fiindcă sunt în vacanță de câteva zile și nimic nu pare să se fi schimbat, ba chiar totul merge din ce în ce mai prost. Cert este că ar trebui să fac ceva ca să-mi dau seama ce vreau de la viață și, cel mai important, ce vreau de la mine.. Dar, până atunci, rămân aceeași tipă dezordonată, uitucă și visătoare care își împărtășește gândurile cu voi atunci când simte că nu se descurcă singură.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Pe tine te vreau!

Au trecut câteva luni şi încă simt acelaşi fior când te văd. S-au întâmplat atâtea şi totuşi n-am putut să mă gândesc decât la tine. Mai mult sau mai puţin, cu părere de rău sau dorinţă, făceai cumva să revii în gândurile mele. Probabil devin paranoică, sigur, de ce ai vrea să faci asta? Mă observi măcar? Puţin mai mult decât atunci când pur şi simplu vorbeşti cu mine? Aş vrea să ştiu, aş vrea eu.. Dar tu n-o să afli decât când vei putea să mă vezi aşa cum sunt. Şi să zâmbeşti.

miercuri, 13 aprilie 2011

Dimineață reală

Și nu, nu mă refer la o dimineață adevărată, pe care mi-aș dori-o, adică să mă trezesc pe o plajă departe de casă, savurând un cocktail în timp ce privesc răsăritul. Nu. Astăzi este miercuri, deci ziua cu matematică și fizică cât cuprinde. Îmi încurc privirea în formule și definiții de câteva ore, iar timpul pare a se scurge mai greu cu toate că nu m-am trezit cu mult mai devreme decât de obicei. Am reușit să fac tema la mate, cu calculele greșite de rigoare, dar m-am prins și eu într-un final despre ce e vorba. La fizică momentan citesc teoria, probleme la capitolul acesta n-am facut încă, dar tot reușește să mă facă să rămân perplexă. Tocmai am aflat că trebuie să iau un 9 ca să nu rămân, iar eu încă sunt la începutul drumului nemilos către succes :)). Asta e, se pare că de acum îmi voi sacrifica astfel diminețile, și nu visând la plaja aceea primitoare și Sex on the beach-ul care îmi face cu ochiul.

marți, 12 aprilie 2011

Sec.

Îmi beau cafeaua de dimineață, deprimată, singură și de fapt nici măcar nu mai e dimineață.. Soarele nu m-a auzit ieri, l-am strigat, dar se ascunde încă. N-a vrut să mă vadă, m-a părăsit așa cum, încet-încet, o fac toți. Și nu, nu e din cauza lui. Mă simt uitată, nedorită, oricât de frumos ar fi în afara granițelor sufletului meu. Fiecare zâmbet al celorlalți începe să mă apese, fericirea lor cade greu asupra mea și mă înec în privirile pline de iubire ale lor. Nu, nu îi invidiez. Știu că, nici măcar pentru ei, nu este totul perfect. Dar se au unii pe alții, au pe umărul cui să plângă, au pe cineva care să-i înțeleagă. În ultimele zile m-am simțit mai singură ca niciodată, parcă nu mai am cui să îi vorbesc, sau dacă am, mi se pare că nimeni nu mă înțelege cu adevărat. Oare există acel "cineva" și pentru mine? Singura care îmi este aproape mereu și mă însoțește peste tot este vocea disperată care urlă după o urmă de păsare, care caută năucă o rază de speranță.. Între timp s-a răcit și cafeaua aia nenorocită. Cu țigări nu mă mai pot încălzi, pentru că m-am lăsat. Așa că iată-mă în fața vieții, mă simt mică, așa cum și sunt. Și în fața privirilor răutăcioase și vorbelor goale care mă pătrund zi de zi. Încercând să nu-mi pese.. dar în zadar.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Slăbiciuni

Minte-mă, ah, minte-mă frumos. Lasă-mă să fiu vulnerabilă, să te fac să crezi că te cred. Simte-te puternic, înșeală-mă, ah, înșeală-mă cu târfa josnică numită minciună. Ascunde-te, hai, fugi, lasă-mă singură și părăsită, fă-mă să cad și să cred c-o să mă ridici. Iubește-mă, ia-mă, sunt a ta, apoi părăsește-mă din nou. Așa, fii bărbat, fiindcă mă hrănesc din puterea ta și tu ești atât de naiv pierzându-te în lacrimile mele. Crede-mă, da, acum e rândul meu să mint, dar tot eu rămân cea vulnerabilă și fără un cuvânt de spus, fiindcă le-ascult pe ale tale, ascult cum mă minți frumos.

vineri, 1 aprilie 2011

Cu tine.

Nu plouă. Este doar frig. E vânt și pustiu, și rece și trist. Și mă uit pe geam și știu că soarele va ieși de sub nori, că ne va orbi cu frumusețea sa, că vom fi iar fericiți și ne vom îndrăgosti din nou sub raza de foc. Și că iubirea ne va arde buzele și pernele și trupul, că ne vom topi în liniștea nopții sub clar de lună, că viori vor răsuna din adâncul inimilor noastre și ne vom preface că totu-i doar un joc..

sâmbătă, 12 martie 2011

Café au lait


O nouă zi, ca de obicei mă trezesc cu aceeaşi moleşeală de dimineaţă, adunându-mi toate forţele ca să mă pot târî până în bucătărie şi să-mi fac o cană de cafea. Mă aşez la birou, ca în fiecare zi, cu ceaşca în mână, privind melancolic pe fereastră în timp ce sunetul pianului se pierde pe fundal. Fiecare înghiţitură de cafea şi fiecare bucată din peisaj mă încălzesc cu lumina şi dulceaţa lor. Zâmbesc involuntar, în adevăratul sens al cuvântului, pentru că ziua precedentă a fost una din cele mai proaste şi nu aveam niciun motiv real pentru care să fiu fericită. Totuşi e ceva acolo, în gândurile mele, care mi-a adus zâmbetul pe buze, m-a umplut subit cu o fericire debordantă. Pe strălucirea transparentă a ferestrei a prins contur chipul pe care de câteva săptămâni nu reuşeam să mi-l scot din cap. Şuviţele întunecate prejmuiau aleea spre melancolia verzuie a privirii lui. Îmi plăcea să mă pierd în adâncimea acelor ochi, ori de câte ori îl întâlneam. Era aşa uşor să mă facă să îl vreau şi nici măcar nu-şi dădea seama. Poate că nici nu va şti vreodată. Oftez nostalgic, mii de imagini îmi umplu mintea.. Şi cum ar fi dacă..? Nu fac decât să mă pierd tot mai mult în acest clişeu numit iubire, fără să-mi pot dezvălui sentimentele. Nu am mai fost aşa niciodată și, în ciuda a ceea ce am simţit până acum şi a tuturor visurilor mele neîmplinite, nu am habar ce înseamnă dragostea. Dar, până la urmă, cine știe?..

luni, 7 martie 2011

Fuckin' perfect

Pentru fiecare dintre noi există acel ideal absolut la care visăm precum niște naivi copii îndrăgostiți. Acea imagine pe care ne-o întipărim în minte de când suntem mici și pe care o regăsim în priviri trecătoare pe stradă, la cafenea, în stația de autobuz.. Și știm că totul este o iluzie, că ceea ce vrem noi nu există cu adevărat, că ce vedem este o mască a perfecțiunii din visele noastre.. Dar dacă, totuși, se întâmplă să găsim acel ideal? Este frumos, prea frumos, aproape ireal, nu ne vine să credem atunci când îl privim că acea imagine din mințile noastre poate fi transpusă în realitate sub un chip atât de perfect. Este și misterios, da, lasă în dâra de parfum din urma sa și un strop de mister în mirosul delicios care ne amețește. Îl privim din treacăt, fascinate de toate gesturile sale și zâmbim fără să vrem atunci când ne iese în cale pe neașteptate, cu riscul de a părea niște împiedicate aiurite. Ne privește și el, și zâmbește, zâmbește cu acei dinți perfecți și buzele pline. Dar nu știm de ce zâmbește.. Poate că ne-a observat stângăcia pe care o avem în preajma lui sau poate că și el ne privește pe ascuns și speră să ne întâlnim privirile încă o dată.. Și, cel mai probabil, nu vom afla niciodată, pentru că teama de a neglija niște sentimente atât de fragile precum iubirea neîmpărtășită întrece doza de curaj cu care le-am putea arăta puterea. Este trist.. și realizăm asta în fiecare seară când, mergând spre casă, nu facem decât să ne gândim la el, la zâmbetul său, la tot ce a făcut în acea zi, la fiecare semn, privire prinsă din zbor sau frânturi din vocea sigură, dar caldă pe care părem s-o auzim peste tot. Și este atât de frumos, că nici nu putem să fim într-adevăr triste, să ne gândim la răul pe care ni-l facem. Nu e vina lui.. dar de-ar ști ce ravagii a făcut zâmbetul ăla în inimi prea tinere..

Nonsens

Uneori mă întreb ce simţi când te uiţi la mine? Ce vezi? Oare mă percepi așa cum fac eu, când mă privesc în oglindă? Nu vreau să mă vezi așa. Vreau să privești mai departe, mai adânc. Dar n-are rost, nu? Pentru că n-ai înțelege.. Nici eu nu înțeleg.

sâmbătă, 5 martie 2011

Coji de portocală

În sfârşit am scăpat de hainele prea groase şi ne putem bucura de cele câteva raze timide care se răfrâng auriu şi cald pe ochelarii de soare. Am reuşit să trecem peste toate poveştile cu V-day&co. şi peste oamenii poate puţin cam superficiali care le-au sărbătorit şi ne putem bucura cu adevărat de iubire! A venit primăvara, iar acesta este un adevărat prilej de bucurie, de a fi mai îngăduitori şi drăgăstoşi sub lumina plăcută a unui soare mult aşteptat şi, de ce nu, de a ne lăsa purtaţi de val şi vise şi speranţe în lumea animată de optimismul înconjurător. Zâmbete din ce în ce mai mari se afişează ţanţoş pe stradă, râsete tot mai puternice reverberează din zări.

E timpul pentru iubire, o meritaţi! Cu toţii o merităm.