luni, 28 noiembrie 2011

Clair de lune (I)

Lumina chihlimbarie a după-amiezii pătrundea lin pe fereastra întredeschisă, reflectându-se în sticluța elegantă de parfum. Camera era scăldată într-o atmosferă plăcută, iar în fundal pluteau note ample de pian, pe care ea se unduia ușor în pași de balet. A început să se pregătească încet, mișcându-se grațios în ritmul muzicii în timp ce-și îmbrăca rochița albă din dantelă. Dintr-o mișcare s-a înălțat pe pantofii vișinii, apoi s-a îndreptat spre oglinda rotundă a biroului din lemn de stejar. A zâmbit mulțumită în timp ce-a presărat picături dulci de parfum pe gâtul ei subțire și elegant. Visătoare, a uitat cât de repede trece timpul, și și-a înșfăcat în grabă micuța poșetă crem, ieșind într-un ritm alert și amuzant din cameră. A coborât repede, dar sigură pe ea cele câteva rânduri de marmură rozalie și a părăsit casa pe ușa masivă din nuc sculptat, cu rujul care îi umplea în sfârșit buzele moi. L-a aruncat în poșetă și s-a urcat în mașina care o aștepta în fața casei. Era o limuzină de modă veche, neagră, care emana eleganță și frumusețe din fiecare unghi din care o priveai - la fel ca și fata...

joi, 24 noiembrie 2011

Punctul pe i

Astăzi nu voi scrie. Nici despre iubire sau vise, moarte sau speranță, întâmplări de zi cu zi sau lucrurile la care cu toții visăm. Astăzi, vă las pe voi să scrieți despre mine. Vreau critică, vreau păreri, vreau să știu dacă m-am schimbat de-a lungul timpului și cum (cei care mă citesc de mai demult probabil au observat), iar de la cei care abia mi-au descoperit blogul vreau să știu ce primă impresie oferă el..și eu, de ce nu. Și ca să vă ajut la ultima parte, voi posta și o fotografie de-a mea, pentru că nu sunt și nici nu vreau să fiu unul dintre acei scriitori care se păstrează anonimi. Căci dacă vreau sinceritate, și eu trebuie să fiu sinceră cu voi. Deci orice sfaturi, întrebări, critici, curiozități etc. sunt binevenite din partea oricui!

PS: Nu e poza mea preferată, dar e cea mai recentă, așa că..asta sunt eu:).

marți, 22 noiembrie 2011

Moarte


O umbră rece și densă împânzea camera și pe măsură ce înaintam pe culoarul întunecat, frigul mă străbătea din ce în ce mai rapid, zgâriindu-mi venele cu colții săi ascuțiți. Lumina lunii ce pătrundea pe fereastra de la mansardă se reflecta alb pe pielea mea înghețată, pe care se distingea numai conturul livid al buzelor. Nicio emoție nu mi se putea citi pe chip, totuși simțeam teama în interiorul meu, accentuându-se parcă în ritmul bătăilor inimii. Nu știam bine ce se petrece. Nu recunoșteam locul și mă simțeam captivă între acei pereți care ascundeau povești sumbre.. Ecoul unei voci chinuite a răsunat îndelung și a ajuns la mine printr-un fior rece și ascuțit care mă înjunghia constant ca să mă convingă că ceea ce trăiam era la fel de real precum acel frig insuportabil. Urma vocii îngrozite s-a pierdut în întuneric, pentru totdeauna, iar teama mea s-a transformat într-un dor sfâșietor. Vroiam să aduc înapoi acel răsunet vioi de altă dată, nu eram pregătită să mă despart de acel zâmbet sincer și plin de fericire.. Mă simțeam ca și cum toată existența mea s-ar scurge într-un vârtej înverșunat și totuși eu eram încă acolo, plângând cu disperare, fără speranță, fără să mă pot opri. Și oricât aș fi încercat, nu mă puteam duce după el și nici nu îl puteam aduce înapoi. Vroiam să fac ceva, orice, deși știam că nu mai pot și m-am ridicat de pe pardoseala neagră. M-am trezit atunci brusc, buimacă și încă plângând. Deși patul meu era foarte călduros, iar pătura mă învelea protector, simțeam încă acel fior și bătaia vântului care îmi amintea de vârtej. Eram foarte confuză și mi se părea ciudat că totul nu a fost decât un vis, dar totuși când m-am trezit încă plângeam. A durat ceva până am alungat acea teamă și lacrimile provocate de coșmar și până am reușit să simt iar sângele încălzindu-mi corpul.. Am băut cafeaua fierbinte privind gânditor pe fereastră. De ce visăm..?

duminică, 20 noiembrie 2011

Dinamica unei dimineți perfecte.


Am fost pe fugă cam toată dimineața, dar înainte de ore am reușit să mă strecor pe la Starbucks cu C. Eram amândouă în fuste, însă paltoanele și fularele trădau vremea de afară. Și purtam fiecare câte un zâmbet pe față, semnul frumoasei tinereți de care ne bucurăm pe cât posibil. Savuram noile cafele și, printre două bârfe, am avut o mică reflecție filozofică asupra vieții:
-De ce te temi? m-a întrebat, zâmbind cu subînțeles fiindcă mereu o amuzau răspunsurile mele.
-De singurătate, i-am spus, serioasă de data asta. Privește în jur. E plin de oameni triști și singuri, care caută disperați fericirea în cele mai mici lucruri. Unii își iau o pisică, alții iau cina în oraș cât mai des. Dar ce rost ar avea să mă duc la un restaurant unde toate mesele sunt de cel puțin 2 persoane, singură? Și nu este oare un semn al nebuniei faptul că unii își găsesc alinarea vorbind cu niște animale de companie? Mă înspăimântă gândul că toți cei pe care îi iubesc vor muri înaintea mea. Da. Singurătatea mă înspăimântă. Moartea, doar mă întristează...
-Ai dreptate, zise C. privind în gol și mișcând aprobator din cap. Nu știu dacă ne-am mai văzut vreodată una pe alta atât de gânditoare și serioase. Așa că am gustat cu poftă ultimele guri de cafea și am pornit zâmbind spre liceu. Pe drum, am constatat că totuși fiecăruia îi ține câte ceva de urât: unora, cei mai buni prieteni, altora, perechea... Și din păcate, celorlalți-nebunia.
-Sper să nu ajung niciodată așa! adăugă ea strâmbându-se chicotind. Vreau să zic, uite cum se îmbracă oamenii singuri...
Am început să râdem simultan și ne-am revenit din retorica noastră revelatoare. Viața e prea frumoasă și noi suntem prea tinere ca să ne facem încă riduri din cauza asta!

vineri, 18 noiembrie 2011

Toujours


-Ce vrei să faci când o să crești?
-Să trăiesc, i-am spus, fixându-l cu o privire melancolică, știind că răspunsul meu avea să îi dea de gândit și să îl facă și mai curios.
-Bine, dar.. unde te vezi peste 5 ani?
-Lângă tine.
A zâmbit.
-Dar peste 10?
-Tot lângă tine. Și nu doar peste 10 ani. Știu că eternitatea durează mult însă.. nu m-ar deranja să o petrec alături de tine..
S-a apropiat de mine și i-am simțit privirea caldă întâlnind-o pe a mea și mâna protectoare cuprinzându-mă într-o îmbrățișare strânsă. Mi-a prins buzele în timp ce a șoptit încet:
-Te iubesc.
Și răsuflarea acelor două cuvinte mi-a umblat prin gând în fiecare moment al fiecărei zile după aceea.
-Și eu te iubesc. Mult.

luni, 14 noiembrie 2011

Visul meu.

M-am trezit în camera încețoșată de zorii unei noi zile, amețită de parfumul tău prins în părul meu răvășit, cu amarul dulce al vinului pierdut pe buze.. Am răscolit printre hainele încurcate și am îmbrăcat halatul alb și moale, să mă încălzească. Mi-am băut cafeaua rezemată de calorifer, privindu-te. Simțeam căldura cum mă cuprinde încet și lumina soarelui abia răsărit cum mă învăluie de după fereastră. Mi s-a părut că ai schițat un zâmbet în somn și că pentru un moment ai deschis ochii. Te-ai trezit, într-adevăr, și vedeam în privirea ta adormită zvâcnetul fericirii tale. M-am băgat în pat și am vrut să mă cuibăresc în brațele tale, însă tu..dispărusei.
Am deschis ochii și m-am trezit bosumflată. Uram genul ăsta de vise, mai ales când nu eram lângă tine. Am privit cu resemnare străzile care porneau din fața blocului meu, în acea zi mohorâtă. Erau plouate și reci și parcă emanau singurătate.. Iar cea care duce către tine îmi inspira un dor profund, sfâșietor. Nu m-am obișnuit încă să fiu departe de tine, să nu-ți simt îmbrățișarea, să nu-ți văd surâsul în fiecare moment al zilei. Și până diseară mai e ceva vreme.. Totuși, să simt aceeași emoție ca la început de fiecare dată când te văd, este cel mai frumos sentiment pe care l-am întâlnit vreodată. Iar să îl trăiesc alături de tine, este cel mai frumos vis pe care l-aș putea avea!

duminică, 13 noiembrie 2011

Atât..


E noapte deja. Cerul este părăsit de stele în seara asta.. Nu voi putea să-mi pun nicio dorință-fiindcă nu mai am nevoie. Tu mă privești chiar acum, zâmbind. Te simt, și zâmbesc și eu. Îmi place să mă uit în ochii tăi, au o sinceritate aparte, sunt cea mai clară oglindire a sentimentelor pe care am vazut-o vreodată. Sunt fericită, deși știu mai multe decât aș vrea.. Mă gândesc atât de mult la viitor, încât e greu de crezut că mă pot lega atâta de trecut. Și totuși, nu pot uita ceva ce știu, ceva ce a ținut cândva de tine. Dar zâmbesc, pentru că tot fericită sunt. Uneori mă întreb dacă reușești să vezi dincolo de surâsul meu. El este mereu sincer, dar nu dezvăluie mereu aceleași lucruri. Uitați-vă bine în paginile trecutului și o să vedeți că nici măcar în cele mai fericite momente nu vă veți simți pe deplin mulțumiți. Și totuși zâmbesc, căci lângă tine am gustat pentru prima oară fericirea..