luni, 28 iunie 2010

știu că nu e cea mai bună idee de post, dar chiar simt nevoia să scriu despre asta. și chiar eram curioasă dacă sunt singura care are această problemă. sunt dependentă. de fiecare dată când fac rost, nu mă opresc până nu termin tot. apoi îmi tot zic că pot să mă abțin, dar pur și simplu nu pot rezista..









..unei pungi de POPCORN! =]]

vineri, 25 iunie 2010

Memoirs.


Stau întinsă pe canapeaua pătată de dor. Prin fereastra deschisă adie vântul care-mi flutură șuvițele castanii. Este amar și rece, cum era când ai plecat. Picături vișinii se scurg alene pe podea. Ți-a fost prea sete și acum am amorțit..



"Va fi ca şi cum nu aş fi existat", îmi promisese el.

[Stephenie Meyer-Lună nouă]











Cine vine cu mine?


Uneori am impresia că trăiesc în propria mea lume. Că îmi creez realitatea înconjurătoare din gânduri și sentimente. Uneori cred că sunt doar un trup fără suflet, că prin mine rătăcesc amintiri insistente și vechi, care-mi umplu cu durere golul din stomac și îl măresc pe zi ce trece. Uneori îmi imaginez că viața e doar un film prost cu actori de mâna a doua, așa că încerc să trăiesc după propriile reguli, sfaturi și idei - pe scurt: după capul meu. Așa mă trezesc în dezamăgirea cotidiană a lumii și sfârșesc închizându-mă iar și iar în refugiul minții mele protectoare; în singurul loc în care pot simți căldura, afecțiunea și bucuria de care am nevoie. Deja a devenit o rutină. Încerc să mă obișnuiesc cu ideea că va trebui să încep să o iau mai ușor cu visele. Cel puțin pentru o vreme.





„Eu plec acum și las în spate chitanțe,
Oameni, stres, probleme, muncă,
restanțe.
Mă pierd în vise, pasiune și speranțe
Și fac tot ce-mi trece
prin cap - în afară de gloanțe.”




Nevermind


De ce trebuie să fie totul mereu atât de complicat? Te iubesc și atât.

miercuri, 23 iunie 2010

Luminile Orașului Veghează Etern


Dubla 1: Zi ploioasă de octombrie. Cupluri fericite se plimbă pe aleile reci ale Cișmigiului. Două umbre cad ușor pe trotuarul cenușiu. Râsete. O strângere de mână. Un sărut prelung.
Cei doi se plimbă prin ploaie, lipiți unul de altul, încălzindu-se cu iubire. Sunt frumoși, dar împreună sunt și mai frumoși. Cuplul perfect. În ochii celorlalți sunt superbi, fiindcă se iubesc. Stau în ploaie și își zâmbesc visători, fără să le pese de nimic. Sunt împreună și asta e tot ce contează.

marți, 22 iunie 2010

When life hands you lemons, break out the tequila and salt

Gata cu pesimismul. Ce dacă viața e grea și uneori mai ai și probleme? Când ceilalți sunt niște ***** tot ce poți să faci e să te uiți în oglindă și să spui: "Viața e frumoasă!"





XOXO.

[pentru un plus de optimism, citiți comentariile.:))]

duminică, 20 iunie 2010

Din seria ”niciodată să nu spui niciodată” - Buongiorno!


O zi obișnuită de aprilie, însorită și călduroasă. Soarele îmbrățișa cu dragoste universul. Pacea și liniștea s-au instalat pe parcursul zilei. Spre seară, chipurile fiecăruia se reflectau pe cerul de opal. Mai târziu, la ora 9:30 PM, o steluță apăru dezorientată în centrul oglinzii celeste. Jos, în lumea obișnuită și calmă, un gângurit anunță nașterea noii steluțe. Era o fetiță cu ochii mari, mai albaștri decât cerul de primăvară, încadrați de puful blond și ciufulit din căpșorul gingaș. Un năsuc mic și niște buze pline, trasate cu o linie fină rozalie. Pielea mărmurie, dar nu cu o nuanță perfectă de alb. Se vedea că urma să fie supusă schimbării. O viață agitată, zbuciumată, în continuă schimbare și presărată cu imprevizibilități. Dar era doar un copil, iar viața o aștepta cu brațele deschise spre necunoscut. Totul a mers în același ritm firesc o lună, două, trei și tot așa. Rutina se instalase în casa micuței. Răsfățul zilnic, iubirea sufocantă.. Cui nu i-ar plăcea?! În fiecare dimineață, bunicul fetei, care o iubea mai mult decât orice pe lume, venea să se piardă în marea din ochii ei:
-Marmaraua mea! o alinta el pe fetița cu ochi albăstrui.
Aceeași poveste zi de zi, timp de aproape un an. Până într-o zi, care de data aceasta nu mai era însorită și călduroasă. Bunicul intră în camera ei și se apropie de pătuț. Fetița își înălță capul din perna moale și îl fixă cu privirea pe bătrân. Acesta încremeni.
-Marmaraua mea, ce-ai făcut?
Spre surprinderea lui, fata avea acum ochii căprui.

luni, 14 iunie 2010

"Vara asta am să mă-ndrăgostesc!"


[Vama Veche.Plajă.Albastru pastel.Sunetul valurilor ce se lovesc de pietre]

Poate nu o să mă credeţi. Poate o să sune ca un clişeu. Poate că încă nu vi s-a întâmplat. Dar vara oricine, oricând şi oriunde, se poate îndrăgosti. De fapt, trebuie să se îndrăgostească. Ce ar fi vara fără iubire? O amintire ştearsă, un gând secătuit, un suflet pustiu.

Cum ar fi o plajă la asfinţit fără cuplurile fericite care umblă hoinar până la miezul nopţii? Sau un dig fără râsetele cristaline care reverberează atmosfera?

Dragostea, scumpii mei, este pur şi simplu făcută pentru vară. Şi invers.

marți, 8 iunie 2010

Next.


Nu credeam că asta se va întâmpla vreodată, dar iată-mă stând în faţa calculatorului, uitându-mă la poze şi rătăcind prin amintiri..
A trecut aşa repede.. A zburat, de fapt. Da. A zburat, la fel ca şi anii inocenţei noastre. Şi tot aşa am zburat şi noi, plutind în derivă în oceanul cunoaşterii zile, luni şi ani întregi.. Acum suntem în punctul în care decidem dacă trecem de geamandură sau ne întoarcem la mal.
O viaţă nouă, plină de necunoscut, oportunităţi, aventuri, prietenii, noutăţi sau un viitor simplu şi sigur, fără riscuri sau griji? Nu cred că are rost să mai răspund. Niciodată n-am stat locului. Mereu pe afară, mereu cu prietenii, mereu făcând ce vreau şi fără a-mi asculta nici măcar cea mai bună prietenă. Niciodată n-am ascultat pe nimeni. Ce rost avea? Oricum făceam ca mine. De ce să îi las să-şi bată gura degeaba? Cine o să-mi mai dea sfaturi mai târziu? Instinctul. Ah, instinctul. E chestia aia care ori îţi e de mare folos, ori o înjuri fără rost.
Da, suntem pierduţi, dar numai aşa putem găsi calea cea bună.

Vă urez succes tuturor! M-aţi făcut în sfârşit să plâng :( O să-mi fie dor, dar.. a fost frumos.
Celor mai buni colegi! Şc. 174 . 8B[o$$] rullz :x

marți, 1 iunie 2010

Pentru cine se simte.


De câte ori n-am auzit chestia asta?! De atât de multe, încât mi-e greu să cred c-o s-o mai aud vreodată pe bune.. Şi nu înţeleg, de ce e aşa greu să fii sincer, mai ales cu o persoană care ţine la tine şi la care SE PRESUPUNE că ţii? Unii sunt prea timizi, alţii-nehotărâţi, majoritatea SUPERFICIALI şi ceilalţi (2% sau cam aşa ceva-mă raportez la cazuri cunoscute de mine), ei bine, ceilalţi sunt ok APROAPE tot timpul.

PS: Care-i faza cu înşelatu'? Gândiţi-vă şi daţi un răspuns SINCER. Pentru voi, nu pentru mine. Şi nu mă faceţi să scriu o întreagă teorie despre asta!