Gânduri la kg

Gândurile aduc de la sine și mai multe gânduri, le simt ca pe un perete uneori care nu mă lasă să-mi văd de drum, dar oare peretele de fapt nu suntem noi? Poate că gândurile sunt cele care se lovesc de noi și nu invers. Poate că ele vor doar să evadeze din mintea noastră nebună, însă de multe ori tindem să nu renunțăm la ele, uneori fără să ne dăm seama, alteori pentru că ne e frică de acel gol pe care îl vor lăsa în urmă. Este un paradox, pentru că știm bine că ne facem rău singuri..dar întotdeauna se poate mai rău, viața ne arată asta mereu, așa că de multe ori preferăm răul pe care îl avem ca să ne ferim de amenințarea pe care o vedem involuntar, dar firesc în necunoscut.

Astăzi mergeam spre liceu cu gândul la multe.. nu a fost cea mai bună zi, dar nici cea mai rea și am încercat să ignor fulgii care cădeau pe mine din față, împiedicându-mă să-mi văd de drum și..de gânduri. Însă am eșuat pentru că am început mai apoi să mă gândesc la multe alte lucruri, mai mult simțind decât privind ninsoarea ce-mi împânzea ochii. Simțeam cum firicelele albe purtate de vânt se lovesc de mine în căderea lor și mă gândeam că singura modalitate prin care aș fi putut să opresc asta ar fi fost să mă întorc cu spatele. Dar așa n-aș fi ajuns niciodată la destinație.. M-am gândit imediat la tine, cum vrei să mi te dai din drum și totuși n-o faci, poate că de fapt nu vrei și poate pentru că nici eu nu te las. Însă mi-am dat seama azi, cu pielea înghețată și buzele vinete că totuși încă mai pot, că o să merg înainte și o să mă ciocnesc în repetate rânduri de tine. Dar o voi face de câte ori e nevoie ca într-un final să nu mă mai doară. Mi-am amintit că am căciula și mănușile la mine și că drumul nu este atât de lung. Poate că toată viața asta e o problemă, dar este o problemă de perspectivă, iar de acum voi privi pe fereastra din cabana primitoare și călduroasă de pe insulă, chiar dacă afară lumea este rece, e 6 dimineața și trebuie să ajung la liceu...

What goes around comes around.

Știți ceva? Toți suntem invizibili pentru anumite persoane. Oricât de cunoscuți, populari și iubiți am fi, există mereu acel cineva care pur și simplu vrea altceva. Nu putem spune că nu ne place, fiindcă nici măcar nu ne observă. Și așa cum se întâmplă de obicei, începem să ne simțim atrași tocmai de acea persoană, uitând de restul care speră în continuare și așteaptă să ne hotărâm, în urma noastră, adică cei care pentru noi sunt invizibili. Și așa ajungem, bineînțeles, să ne învârtim în jurul aceluiași cerc vicios, încercând cu disperare să ne facem cumva..observați.. Și e chinuitor, pentru toată lumea.. Ce ar trebui să facem? Nu știu, dar cu siguranță nu ar trebui să așteptăm. E greu, dar e și mai greu atunci când ne facem speranțe..