duminică, 19 ianuarie 2014

Cu o floare nu se face primăvară


După toate aceste zile posomorâte care m-au lăsat cu moralul la pământ în ultima săptămână, în sfârșit am parte de o dimineață pe gustul meu; poate că nu am dormit chiar cât voiam, însă m-am trezit cuprinsă de o stare generală de bine, accentuată de cafeaua pe care mi-am făcut-o imediat după aceea.

Mi-am lăsat telefonul să-mi cânte la întâmplare, începând cu o piesă pe care, înainte de toate, v-o recomand și vouă: JT-Suit&Tie (Oliver Nelson Remix). Acum, cea de-a doua ceașcă mi-a săltat degetele pe tastatură și mi-a pus în mișcare banda casetei cu amintiri...

Era un citat care spunea ceva de genul "Într-o zi, în viața ta va intra o persoană care te va face să înțelegi de ce n-a mers cu nimeni altcineva până atunci". Citat cu care, în mare parte, sunt de acord. Cred că pentru fiecare este destinat cineva anume, însă numai dacă suntem pregătiți să facem compromisurile necesare pentru a păstra și, mai important, pentru a crește și înflori acea relație. Iar pentru asta, cred că cel mai mult contează, deși s-ar putea să sune a clișeu, să ne îndrăgostim mai întâi de ideea de a avea o astfel de relație.

E ca atunci când cumperi un ghiveci și pui în el niște semințe. La început, nu e nimic acolo, dar continui să uzi pământul și să vezi cum încolțesc semințele, pentru că știi că într-o zi vei avea parte de ceea ce îți doreai atât de mult, de frumusețea pură a unei flori scăldate în lumina unei dimineți...cum e cea de azi pentru mine. Dar florile nu rezistă atât de bine întotdeauna, așa-i? Întâi luăm un ghiveci, apoi încă unul, apoi cumpărăm semințe din soiuri exotice și tot așa, crezând că amalgamul de culori și parfumuri ne vor înfrumuseța casa și sufletul cu fiecare zi ce trece. Dar, cu fiecare zi, ele au nevoie de din ce în ce mai multă apă, grijă și atenție și sfârșesc prin a te stoarce de puteri pentru ca mai apoi să se ofilească și să dispară pentru totdeauna.

Chiar și așa, pasiunea noastră nu poate fi stinsă de toate cele întâmplate (mai pe șleau, niciodată nu ne învățăm minte) și repetăm acest ritual de autodistrugere. Până într-o zi în care ne pierdem speranța și ultimul gram de răbdare. Tocmai în ziua în care trecem, fără să vrem, în dreptul unei florării uriașe... și, dintre toate plantele expuse pe rafturi, dintre toate combinațiile amețitoare de culori, dintre toate petalele grațioase menite să ne ademenească privirea, ochii ni se opresc asupra unui singur ghiveci. Nu este pus la loc de onoare, separat de restul și pare să fie ca celelalte. Dar este singurul care are puterea de a ne face să simțim, chiar de la prima vedere, cât de special este. Și uite așa ne mai riscăm încă o dată, luăm noua floare acasă și sperăm că ne va face la fel de fericiți precum vom încerca noi să o facem de frumoasă.

Cam așa mi-am dat și eu seama de ce am avut până acum parte numai de buruieni. Adevărul este că nimeni nu e perfect, oricât de luați de val și orbiți de dragoste am fi. Și tocmai de asta trebuie să trecem prin atâtea încercări nereușite, ca să ajungem să fim pregătiți pentru a face compromisurile de care vorbeam mai devreme. Orice ai face în lumea asta, nu poți să le ai pe toate. Însă ăsta este departe de a fi un gând trist; de fapt, cred că nu există ceva care să ne facă mai puternici decât suntem atunci când putem vedea potențialul din defectele cuiva și când realizăm că avem nevoie de cineva care să ne fie alături, nu care să fie perfect.

Totuși, cred că voi face o mică modificare: poate că există și lucruri perfecte, pentru că să scriu aceste rânduri, în timp ce am terminat cea de-a doua cafea, m-a făcut să zâmbesc-genul acela de zâmbet care ne confirmă faptul că suntem împliniți cu ce avem și că facem ceea ce trebuie!

2 comentarii:

  1. Se potriveste perfect cu ultima mea postare ce ai scris tu aici. Imi intareste gandurile deja existente. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hah, ma bucur daca e asa! :d Arunc si eu imediat un ochi

      Ștergere