sâmbătă, 12 martie 2011

Café au lait


O nouă zi, ca de obicei mă trezesc cu aceeaşi moleşeală de dimineaţă, adunându-mi toate forţele ca să mă pot târî până în bucătărie şi să-mi fac o cană de cafea. Mă aşez la birou, ca în fiecare zi, cu ceaşca în mână, privind melancolic pe fereastră în timp ce sunetul pianului se pierde pe fundal. Fiecare înghiţitură de cafea şi fiecare bucată din peisaj mă încălzesc cu lumina şi dulceaţa lor. Zâmbesc involuntar, în adevăratul sens al cuvântului, pentru că ziua precedentă a fost una din cele mai proaste şi nu aveam niciun motiv real pentru care să fiu fericită. Totuşi e ceva acolo, în gândurile mele, care mi-a adus zâmbetul pe buze, m-a umplut subit cu o fericire debordantă. Pe strălucirea transparentă a ferestrei a prins contur chipul pe care de câteva săptămâni nu reuşeam să mi-l scot din cap. Şuviţele întunecate prejmuiau aleea spre melancolia verzuie a privirii lui. Îmi plăcea să mă pierd în adâncimea acelor ochi, ori de câte ori îl întâlneam. Era aşa uşor să mă facă să îl vreau şi nici măcar nu-şi dădea seama. Poate că nici nu va şti vreodată. Oftez nostalgic, mii de imagini îmi umplu mintea.. Şi cum ar fi dacă..? Nu fac decât să mă pierd tot mai mult în acest clişeu numit iubire, fără să-mi pot dezvălui sentimentele. Nu am mai fost aşa niciodată și, în ciuda a ceea ce am simţit până acum şi a tuturor visurilor mele neîmplinite, nu am habar ce înseamnă dragostea. Dar, până la urmă, cine știe?..

luni, 7 martie 2011

Fuckin' perfect

Pentru fiecare dintre noi există acel ideal absolut la care visăm precum niște naivi copii îndrăgostiți. Acea imagine pe care ne-o întipărim în minte de când suntem mici și pe care o regăsim în priviri trecătoare pe stradă, la cafenea, în stația de autobuz.. Și știm că totul este o iluzie, că ceea ce vrem noi nu există cu adevărat, că ce vedem este o mască a perfecțiunii din visele noastre.. Dar dacă, totuși, se întâmplă să găsim acel ideal? Este frumos, prea frumos, aproape ireal, nu ne vine să credem atunci când îl privim că acea imagine din mințile noastre poate fi transpusă în realitate sub un chip atât de perfect. Este și misterios, da, lasă în dâra de parfum din urma sa și un strop de mister în mirosul delicios care ne amețește. Îl privim din treacăt, fascinate de toate gesturile sale și zâmbim fără să vrem atunci când ne iese în cale pe neașteptate, cu riscul de a părea niște împiedicate aiurite. Ne privește și el, și zâmbește, zâmbește cu acei dinți perfecți și buzele pline. Dar nu știm de ce zâmbește.. Poate că ne-a observat stângăcia pe care o avem în preajma lui sau poate că și el ne privește pe ascuns și speră să ne întâlnim privirile încă o dată.. Și, cel mai probabil, nu vom afla niciodată, pentru că teama de a neglija niște sentimente atât de fragile precum iubirea neîmpărtășită întrece doza de curaj cu care le-am putea arăta puterea. Este trist.. și realizăm asta în fiecare seară când, mergând spre casă, nu facem decât să ne gândim la el, la zâmbetul său, la tot ce a făcut în acea zi, la fiecare semn, privire prinsă din zbor sau frânturi din vocea sigură, dar caldă pe care părem s-o auzim peste tot. Și este atât de frumos, că nici nu putem să fim într-adevăr triste, să ne gândim la răul pe care ni-l facem. Nu e vina lui.. dar de-ar ști ce ravagii a făcut zâmbetul ăla în inimi prea tinere..

Nonsens

Uneori mă întreb ce simţi când te uiţi la mine? Ce vezi? Oare mă percepi așa cum fac eu, când mă privesc în oglindă? Nu vreau să mă vezi așa. Vreau să privești mai departe, mai adânc. Dar n-are rost, nu? Pentru că n-ai înțelege.. Nici eu nu înțeleg.

sâmbătă, 5 martie 2011

Coji de portocală

În sfârşit am scăpat de hainele prea groase şi ne putem bucura de cele câteva raze timide care se răfrâng auriu şi cald pe ochelarii de soare. Am reuşit să trecem peste toate poveştile cu V-day&co. şi peste oamenii poate puţin cam superficiali care le-au sărbătorit şi ne putem bucura cu adevărat de iubire! A venit primăvara, iar acesta este un adevărat prilej de bucurie, de a fi mai îngăduitori şi drăgăstoşi sub lumina plăcută a unui soare mult aşteptat şi, de ce nu, de a ne lăsa purtaţi de val şi vise şi speranţe în lumea animată de optimismul înconjurător. Zâmbete din ce în ce mai mari se afişează ţanţoş pe stradă, râsete tot mai puternice reverberează din zări.

E timpul pentru iubire, o meritaţi! Cu toţii o merităm.