marți, 14 februarie 2012

Soul mate


Îţi scriu astăzi pentru prima oară, îmi aştern dorul ce mă copleşeşte printre aceste rânduri, în sfârşit. Nu mai puteam să aştept, am nevoie de tine, deşi nu te-am avut niciodată. Îţi simt lipsa, cu toate că nu ne-am cunoscut încă. Poate o să ne întâlnim cândva, într-o zi cu soare, adăpostiţi de răcoarea vreunei cafenele. Sau poate ai fost un oarecare străin care într-o zi ploioasă mi-a furat taxiul şi a dispărut printre picăturile scurse anevoios din norii-ntunecaţi. Dar poate că nici nu ni se vor întretăia vreodată drumurile...

Vântul îţi poartă parfumul pe aripile sale, suflând intenţionat şi nemilos spre mine. Te simt, dar încă nu te pot vedea. Sper doar că într-o zi vei apărea, mă vei privi în ochi şi-mi vei spune numele tău...

Cine eşti, străine? Şi de ce nu îmi ieşi odată în cale, de ce mă laşi să te aştept, să mă complac în amăgire? Mă întreb uneori...cum arăţi, cum te cheamă... Dar nu asta contează. Vreau doar să îmi promiţi ceva: că ai să mă iubeşti mereu, că ai să fi lângă mine. Nu spune nimic, doar...ai grijă de mine. Ţine-mă strâns în braţe, fă-mă să-ţi simt iubirea, şopteşte-mi că sunt frumoasă şi că vei fi aici pentru totdeauna.

Zâmbeşti? Înseamnă că îţi surâde ideea. Dar dacă nu poţi să te ţii de aceste promisiuni, ai grijă să nu îmi ieşi niciodată în cale. Pentru că mă îndrăgostesc uşor, dar uit greu, pentru că te pot iubi, dar pentru că urăsc durerea. Te-am pus pe gânduri? Poate că nu suntem făcuţi unul pentru celălalt, iubire... Dragostea e doar o iluzie, la fel şi gândul că te voi întâlni vreodată...

miercuri, 8 februarie 2012

Simplicity

Frumuseţea stă în lucrurile mici. În reflexia aurie a soarelui, în maşinile colorate ce trec pe străzi anoste, în fulgii de zăpadă topiţi pe buzele zâmbitoare...
Lucrurile mici, precum prima ninsoare. Dar tu nu erai lângă mine ca să mă pot bucura de frig într-o îmbrăţişare caldă.. Unde erai tu..? Erai prins de frâiele strânse ale confuziei ce ne ticseşte gândurile.. Mă înnebuneşti, cu felul tău de-a fi! Una spui, alta faci. Mă laşi să te cred când de fapt m-ai minţit în tot acest timp. Mi-am dat seama că eşti doar o iluzie, precum fulgii de zăpadă: degeaba încerci să-i prinzi, căci se topesc de cum s-au atins de tine..
Adio, fulg de nea! Bucuria este trecătoare, aşa că am plecat din nou să o găsesc. Ne revedem la primăvara fericirii mele, când visele-mi vor înflori şi dorinţele mă vor îmbăta cu dulceaţa parfumului lor.

duminică, 5 februarie 2012

A fi sau a nu fi?!

Există lucruri menite să ne ușureze existența, care ne scutesc de o grămadă de eforturi și de care ajungem să ne plângem că deodată nu mai merg, atunci când nici viețile noastre nu funcționează așa cum vrem, când de fapt noi suntem cei care ne complicăm existența. Iar riscurile unei vieți pe muchie de cuțit ne fac să ne dorim să scăpăm de toate problemele, să găsim pe cineva care ar face orice pentru noi și să trăim liniștiți până la adânci bătrâneți. Și când în sfârșit destinul ne scoate în cale exact ceea ce vrem, realizăm că puterea obișnuinței este așa de mare, încât suntem gata să renunțăm la finalul fericit al poveștii, doar ca să mai gustăm puțin din condimentele aventurii de altă dată... Ce este și mai trist, este că suntem conștienți de tot ceea ce ne așteaptă, și totuși ne aruncăm în groapa fără fund a unui film căruia îi știm deja sfârșitul. Să nu uităm de faptul că pentru femei, pe lângă drama existențială a unui om obișnuit care este captiv al propriului trecut, mai există și problema veșnicei nehotărâri. Cum putem obține ceea ce vrem, când nici măcar noi nu știm ce este acel lucru?! Oare toată viața noastră este bazată pe firul nesfârșit al întrebărilor fără răspuns și al întâmplărilor care ne pot întoarce lumea cu susul în jos în mai puțin de o secundă? Și iată-mă punând aceste întrebări fără rost, căci dacă nici măcar noi nu ne cunoaștem, cum ne putem aștepta ca alții să ne dea răspunsurile de care avem nevoie...? Adevărul este că pur și simplu ne place să ne complicăm. Fără durere și suferință, nimic nu ar fi real. Evident, câteodată ne complicăm fără voia noastră. Mulți cred că e atât de ușor să ne cunoaștem pe noi înșine, când de fapt este printre cele mai grele lucruri pe care le-am putea face. De câte ori nu am luat o hotărâre, ca mai apoi să ne întrebăm "Ce naiba a fost în capul meu?!"? Dar dacă stau bine să mă gândesc, întreaga mea viață reprezintă un contrast între ceea ce gândesc, ceea ce spun, ceea ce simt, ceea ce vreau și ceea ce obțin într-un final...