În viziunea unei romantice incurabile

Cișmigiu.. un vechi refugiu al îndrăgostiților. Un loc unde lumea și viața însăși capătă un alt sens. E un amestec de nou și bătrân, de amar și dulce, de sacru și rebel, unde ani de-a rândul generații întregi au străbătut aleile infinite și și-au mărturisit iubirea sub umbrele plopilor. Este o fărâmă desprinsă de realitate, un rai în mijlocul tristeții gri a orașului. Veșnic plin, dar mereu calm, păstrând acel aer vechi al Micului Paris.

Vara asta

Mi-e dor să simt căldura buzelor care mă inunda în zilele însorite. Mi-e dor de mirosul de mere și vin roșu care mă izbea de fiecare dată când ieșeam din casă. Mi-e dor să admir albastrul pur și proaspăt care îmi umplea privirea cu bucurie în timp ce-mi savuram cafeaua în diminețile târzii, pe balcon. Mi-e dor de aerul tăios, dar dulce, rece, dar plăcut care mă întâmpina când mă trezeam să te salut. Mi-e dor de brațele tale ce mă cuprindeau cu iubire și grijă și îmi aduceau zâmbetul pe buze cu căldura lor.

Adevăruri șoptite.

Ne naștem mici și confuzi, fără haine, putere sau prieteni. Uneori chiar și fără familie. Tot ce avem este un suflet, un suflet plăpând care nu este capabil de foarte multe în acea primă zi a existenței noastre. Un suflet păzit de un trup și mai plăpând. Nu ne avem decât pe noi înșine, sau poate că așa ar trebui să gândim, când stăm fără speranță într-un cearceaf alb precum lumina pe care o vedem atunci când ne naștem. Cât de pură este copilăria! Suntem înconjurați de inocența albă a gândurilor jucăușe și zâmbim fără griji cu dinții perfect albi. Da, suntem perfecți, dar naivi. Venim pe lume fără nimic concret și ne avântăm în viață. Precum un salt în marea adâncă și-n valurile amenințătoare, creștem. Ajungem pe picioarele noastre, independenți, siguri pe noi, mulțumiți (sau cel puțin așa ar trebui) de toate realizările. Și tocmai atunci când nu ne așteptăm, când credem că ne putem odihni singuri și liniștiți, ca atunci când am fost aduși pe lume, între patru pereți albi, atunci vin întrebările fără răspuns care ne macină, fără excepție, pe toți, umbrele întunecate ale trecutului care vin să păteze puritatea minții noastre și a visurilor, ne seacă de puteri, ne scoate peri albi și ne face mici, mici, mici până când nu ne mai rămâne nicio fărâmă de suflet. Ne maturizăm, poate prea repede, cu siguranță prea repede, și ne dăm seama că tot nu știm nimic. În viața tuturor vine acel moment, care ne prinde descurajați și singuri, și nu ne mai dă drumul. Realizăm că nu putem răspunde cu certitudine la nicio întrebare cu esență. Până și banalitățile de genul "1+1" devin o capcană a sorții însetate. Putem spune cu adevărat ce simțim? Putem ști de unde începe infinitul? Sau dacă vom afla vreodată ce este iubirea?

Singurul lucru adevărat pe care îl pot spune este că nu există lucruri adevărate.

Fuck off

Este frig și ploaie. Un cenușiu înecăcios acoperă atmosfera. Este atât de frig, încât nici nu mai poți simți spiritul sărbătorilor. Să presupunem totuși că în sufletul nostru arde timid flacăra bucuriei. Deci, în aceste circumstanțe, chiar și pe vremea asta, nu ar trebui să fim mai buni și mai iubitori? Nu așa a fost mereu? Da, dar.. se pare că nu și anul acesta. Nu înțeleg cum de unii oameni pot fi așa cruzi și nepăsători. Dacă toți suntem oameni nu înseamnă că trebuie să fim toți la fel. Totuși, să nu uităm că suntem, cum s-ar spune, o apă și-un pământ, iar cine se aseamănă se adună. Nu pot să neg cum răutatea e uneori molipsitoare. Hai să lăsăm ipocrizia deoparte și să recunoaștem: devenim superficiali. Mi-e greu să admit asta, dar nu pot lăsa adevărul în umbră. Pot fi rea, dar nu și nepăsătoare. Uneori e frustrant să vezi cum te acaparează gândirea celor din jur, simți că n-ai ce să faci, dar nu e așa. Eu una simt că m-am maturizat prea repede și mi-e dor. Mi-e dor de vremurile inocenței prostești, mi-e dor de zilele când era totdeauna soare chiar și atunci când ploua. Încerc să mă întorc cu disperare înapoi în timp, dar fără rost. Tot ce pot face e să încerc să astup acele părți ale minții mele cuprinse de falsitatea lumii ce mă înconjoară și să profit de puținul timp care a mai rămas din așa-zisa "copilărie". Da, poate că în anumite momente sunt ca toți ceilalți, dar cel puțin am curajul să recunosc. Uneori mi-e greață, alteori rușine când văd anumite specimene cum fac întreaga populație de râs. Unde vă e inima? Unde, sentimentele? A, și dacă am început prin a spune că în această perioadă ar trebui să ne dăm silința și să ne schimbăm, nu înseamnă că trebuie să fim așa numai și numai până trece Crăciunul. Unii chiar reușesc să mă uimească. Sunteți bolnavi, dragilor. Nu ne trageți și pe noi în asta!

Shooting stars

Sper pentru că pot. Iubesc pentru că vreau. Visez pentru că-mi place. Scriu pentru că mă liniștește.
Și totuși sunt pierdută, nu? Lumea nu devine mai frumoasă când scrii sau când visezi sau când iubești.. pentru că de fapt atunci te debarasezi de realitate. Te înconjori de propriile idei și dorințe, în lumea ta, visând cu ochii deschiși.. în timp ce lumea asta rămâne la fel de tristă, la fel de gri, la fel de rea și de necruțătoare. E ca un refugiu al celor înnebuniți de stupiditatea normalului vieții cotidiene. Deci e o lume a nebunilor care încearcă să evadeze din lumea asta nebună?
Uneori mi-aș dori să pot să-mi pun niște ochelari de soare și să văd totul altfel. Mai frumos, mai măreț, mai bun. Să îngheț de frig iarna și să-mi pun ochelarii și să văd marea și să simt căldură. Apoi să mă prăbușesc în zăpadă și să rămân prinsă pentru totdeauna în acel vis frumos..

Suflet bântuit.

M-am trezit singură în mijlocul orașului împânzit de umbre. Sunete sumbre străbăteau ceața, care lua forme fantomatice. Mă simțeam pierdută în întunericul cuprinzător, care ascundea fiorul morții. Am început să alerg în încercarea de a găsi drumul spre casă, însă imaginile locurilor pe lângă care treceam se învârteau amețitor în jurul meu, în timp ce mă loveam de picăturile reci ce cădeau din cerul vinețiu. Privind în urma mea, amintirile luau forma unor personaje ciudate, niște umbre ale trecutului. Fugeam din ce în ce mai repede, când una dintre ele se apropiase foarte mult de mine, cu un zâmbet diabolic și privirea însetată. Încercând să scap de trecutul amenințător care mă urmărea, m-am oprit în fața unei uși mari din lemn și am deschis-o. Pășind spre încăpărea ascunsă de ușă, o lumină aurie m-a izbit. Apoi totul s-a derulat repede, poate prea repede, în mintea mea. M-am trezit deodată în patul meu, confuză, încă simțind fiorul acelui vis. Am aprins cu băgare de seamă lumina, alungând umbrele ce îmi bântuiseră somnul.

Something old, something new.

Au trecut aproape 3 luni și am început să mă obișnuiesc cu ideea. Nu e chiar cum mă așteptam. E mai bine. Unii ar spune că sunt prea optimistă, dar.. de ce n-aș fi?

E altfel.. e nou, dar într-un fel care îmi amintește de trecut.

Am știut dinainte că va fi mai bine. Oameni noi, distracție, independență.. Poate mai greu cu școala, dar nu așa a fost mereu? Prietenii, râsete reverberând în curtea liceului, speranțe aprinse în ochii mari, iubire și intrigi la tot pasul, chef de viață, orgolii și regrete, un chiul mic..

Ar putea foarte ușor să devină o rutină, dar din fericire fiecare zi ne rezervă ceva nou. Cine ar fi crezut că voi ajunge să aștept cu atâta nerăbdare școala?

Gânduri și aberații.

Știți persoana aceea din cealaltă parte a oglinzii? Care face absolut tot ce facem noi, arată exact ca noi, vorbește ca noi, repetă aceleași greșeli și are aceleași vise? Își ocupă timpul trăind în umbra celui pe care îl imită. Se află permanent în preajma noastră și totuși nu știe mereu ce gândim. Uneori suntem așa nehotărâți încât persoana din oglindă pare nesigură. Și chiar este. Dar oare nu așa suntem și noi?

!!!!

în 15 minute tre să ies pe ușăăă, să merg la 41 și să mă văd cu Silviaaa. urmează un drum relativ lung până la 1 mai și dup-aia încă vreo 2 străduțe și am ajuns la liceuuuu. sunt deja gata și mama mă pune să mănânc, iar eu nu pooot și sigur vom sfârși certându-ne, dar.. sunt optimistă. sper să nu fie o zi de genul: dacă a început prost, o să se termine și mai prost. succes tuturorrrr, ne vedem la liceu sau în 41 sau poate nu ne vedem.. oricum. ciao ciaooo!

Riot II

M-am săturat de voi, ăștia ipocriți și bârfitori și mincinoși.. Mi-e scârbă de voi cei care vă ascundeți după măștile mizerabile în spatele cărora nu vă pasă de nimic și vă doare în cur de toți presupușii voștri prieteni.. și în același timp îmi stârniți milă. Vă credeți superiori în fața celorlalți când de fapt vă temeți că într-o zi ar putea veni cineva să vă dea masca jos.. că ați putea să deveniți niște nimicuri fără falsitatea care vă umple golurile. Să fiți orbiți de propria răutate care a pus stăpânire pe voi atâta timp. Să vă faceți tot mai mici și să fiți înghițiți încetul cu încetul de cruzimea acestei lumi. N-ați putea rezista o zi pe lumea asta fără nepăsarea care vă inundă sufletul. Să vă zic ceva.. sunteți niște nimicuri, mă.. cu sau fără măști.

vino să visăm sub apă..

..să sorbim fiecare picătură de iubire și să ne înecăm în adâncul visurilor.

Partea proastă la jumătatea plină a paharului e că mereu se golește. Noroc cu sticla.

Știți cum e să ai senzația că ai făcut ceva greșit? Oricât de fericit ai fi, te macină gândul că poate ai omis ceva. Că te-ai grăbit. Te gândești că ar fi trebuit să te gândești mai mult. Niciodată nu o să cadă din cer tot ce vrei, în schimb atunci când nu mai ai nevoie de acel ceva, el se întoarce din trecut și nu-ți mai dă drumul până nu te seacă de ultima picătură de răbdare și de înțelegere și de rațiune. Și nici măcar atunci nu îi ajunge, va continua să se țină scai de umbra ta pentru tot restul vieții pentru a te face să revii la veșnica întrebare: Oare am făcut ce trebuia?

Nu știu și nu îmi pasă. Greșelile sunt făcute ca să înveți din ele. Dacă le repeți întruna înseamnă că înveți mai multe, nu?

Thanks bitches!

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care n-au avut încredere în mine! Care au sperat că nu voi reuși și au încercat să mă facă să renunț. Care s-au simțit împliniți bârfindu-mă, mințindu-mă și rănindu-mă. Care au crezut că nu sunt destul de puternică să lupt pentru ceea ce vreau. Sau care și-au imaginat că nici măcar n-am pentru ce lupta. Ei bine, vă zic eu pentru ce: pentru că nu vreau să depind de nimeni, pentru că uneori propria mea persoană e singura care mă înțelege și cel mai important, pentru că nu vreau să ajung ca voi! Dar în definitiv, dacă nu erați voi, nu ajungeam până aici, deci vă mulțumesc că vă pierdeți timpul făcându-mă mai puternică!

”Am învățat să am răbdare,
Că totu-ți iese atunci când nimeni nu te crede-n stare.”

Riot!

Am petrecut mult timp gândindu-mă la asta. După ce m-am convins că nu tu ești motivul pentru care mă tot întorc în trecut și încerc să schimb ceva, m-am chinuit să-mi dau seama ce caut de fapt. Să descriu sentimentul provocat de ce s-a întâmplat vara asta. Mi-e dor, însă nu de tine.. De ceea ce am trăit, de strângerile de mână, de zâmbetele fără sens și cuvintele.. Cuvintele care atunci păreau să oprească timpul în loc. Chiar te-am crezut. V-am crezut pe toți. Mi-e oarecum dor de acel sentiment.. Să știu că e cineva lângă mine tot timpul, care mă crede și în care am încredere și care știe să mă asculte și nu mă lasă baltă niciodată.. Dar știți ceva? M-am săturat! M-am săturat să tot aștept și să sper și să cred că într-adevăr nu sunteți toți la fel! Cine dracu vă credeți?! Sunteți exact la fel. TOȚI. Cine e idiotu care a zis că există iubire adevărată?

Din seria "niciodată să nu spui niciodată!" - Visând cu ochii deschiși

A fost ca un vis..
Da. Nu știu când a început și nici când s-a terminat. Încă mă simt prinsă în el. M-a făcut să vreau să știu totul, dar m-a lăsat confuză în gândurile umbrite de întrebări fără răspuns. M-a făcut să realizez cât de mult am greșit și să vreau să dau timpul înapoi. Dar e doar un clișeu, nu? Pentru că în realitate nu pot, și nici nu vreau să fac asta. Îi spunem "trecut" cu un motiv. Ce-a fost a fost.. Nu trebuie să încercăm să schimbăm ceva doar pentru că nu a mers din prima. Asta ne face să fim mereu pregătiți și să facem orice pentru a obține ce vrem. Sigur că nu e ușor.. Dar în final merită, nu? Treci prin viață ca să poți la un moment dat să privești în urmă și să zâmbești la gândul că ai făcut totul singur și nu mai ai de ce să regreți. Atunci știi sigur că visul s-a terminat și te poți trezi liniștit.

Toamnă bla bla .

7 septembrie. Mai puțin de o săptămână și începe școala. Îmi pare rău că vă stric cheful și optimismul încă de la începutul acestui post, dar nu pot să mă gândesc la altceva. Acum fix o săptămână eram așa nerăbdătoare și fericită și fără nicio grijă. Și acum stau în casă, mă uit pe geam și mi se face frig numai când văd orașul cuprins de melancolia toamnei (sau la ziua de ieri, când din cauza CUIVA a trebuit să îngheț vreo 4-5 ore prin Herăstrău). Trecem peste. Vreau să pot să mă uit la cer și să fie albastru și visător. Vreau să văd cum toată lumea zâmbește în lumina orbitoare a soarelui cu toate că sunt vreo 50 de grade afară. Vreau să mă țină cineva de mână și să simt că timpul se oprește în loc doar pentru noi. Vreau vacanță,distracție și poate puțină afecțiune. Cer prea mult?

Nu știu

În sfârșit am destul timp să mă gândesc. La ce mă gândesc? Bună întrebare.. La tot și la nimic. În primul rând la mine. La tot ce s-a întâmplat. Încă nu m-am obișnuit cu ideea că nu mai am niciun stres.. Că pot să stau și să nu fac nimic fără să mă frece careva la cap. Poate am chiar prea mult timp.. Poate că îmi plăcea mai mult cum era înainte.. Nu era oare mai interesant când nu știam ce urmează și îmi ocupam timpul cu tot felul de întrebări stupide? Știu că sună prostesc și că probabil doar două persoane înțeleg ce mă chinui eu să explic aici. Dar mi-e dor.. Mi-e dor și atât.

Update: Pentru cine se simte!

Nu pot să cred că mi-ai făcut asta. Chiar nu mă așteptam. Adică.. mă așteptam, dar nu de la tine. Sau nu acum. Și nu, nu scriu asta ca să mă plâng în speranța că vei citi și o să-ți pese (huh, la asta chiar nu mă aștept). Probabil că nici nu citești asta. Și poate că nici n-o s-o faci. Azi m-am simțit desprinsă de realitate.. S-au întâmplat atâtea.. și totuși nimic. Nu-mi pot imagina cum unii sunt așa.. nepăsători (nu, nu fac aluzie la tine). Niciodată când am cerut o explicație n-am primit una. Așa că stai liniștit, nu vreau să-ți cer nimic. Am vrut vreodată? Da, dar am tăcut fiindcă nu vroiam să te schimb. Te-ai gândit vreodată la asta? La ce-mi doresc? La mine? Nu-i nimic, o să te gândești. Dar va fi prea târziu.

!

http://www.youtube.com/watch?v=BD57OrPaX0A

Ce?

V-ați întrebat vreodată care e rolul nostru în lume? Suntem regizorii filmului propriei vieți. Un început strălucit, plin de aprecieri, dragoste și fericire, apoi.. scara destinului de pe care putem aluneca oricând. Și ne place. Ne place să credem că putem face tot ce vrem. Ne place să ne reinventăm personajul, să îl provocăm, să-l punem la încercare.. Ne place să vedem orizontul larg prin ochelarii de soare scumpi și să auzim sunetul oceanului care se sparge în valuri de faimă. Suntem norocoși că trăim într-o lume în care avem atâtea posibilități.. dar pe care nu știm să le folosim. O lume plină de frumos.. dar pe care nu știm să-l apreciem. O lume bazată pe respect.. pe care uneori uităm să-l oferim. Devenim aroganți, nepăsători, superficiali și egoiști. Trupuri goale, fără suflet. Ne afundăm atât de mult în filmul nostru, încât uneori nu-i mai găsim sfârșitul. Și nu-l putem lăsa la întâmplare, fiindcă asta ar însemna că am jucat degeaba atâta timp rolul de regizor.
Dar oare nu asta facem toți la un moment dat? Lăsăm lucrurile în voia sorții, pentru că vine o perioadă în viață în care ne dăm seama că am muncit prea mult fără să obținem nimic și tot ce vrem este liniște.

Same shit different day

Privesc cu ochii întredeschiși pe fereastra de la camera mea. Cerul e scăldat de lumina soarelui de la ora 12. Mă uit pe geam și încerc din răsputeri să mă trezesc, dar.. de ce aș face-o? E vacanță și, odată cu vacanța, s-a instalat și lenea cronică în mintea mea. Și în tot corpul. Cu toate că mor de plictiseală și nu fac mai nimic toată ziua, îmi dau seama că timpul se scurge amețitor de repede. Cafeaua de dimineață, rock n roll, duș rece. Deja e 5. Mă pregătesc să ies afară și să pierd vremea exact cum fac și în casă. Dar măcar nu o pierd singură.

-D'ale noastre

smiley.puffl: ce parere ai despre mine??
. M ‹з Green .: pai.
M ‹з Green .: foarte de treaba, pot sa ma bazez pe tine, ne distram impreuna [se stiee], uneori ma enervezi, o sa mi fie dor de tine si de restu'. nu mi imaginez generala fara vreunul din voi si.. ce pot sa zic.. O ZI BUNA! [:*]
smiley.puffl: :))
smiley.puffl: ms ...si tie o zi buna:)
. M ‹з Green .: cp;;)
smiley.puffl: aaa
smiley.puffl: scz
smiley.puffl: eram...
smiley.puffl: nush
smiley.puffl: ms
smiley.puffl: :d
. M ‹з Green .: ai zis ms:))
smiley.puffl: upss cand am vzt cp de la u am crezut k nu tzi.am zis
smiley.puffl: :))
. M ‹з Green .: =))))))))
. M ‹з Green .: ce uraaaat
. M ‹з Green .: asta gen: niciodata nu zic !
. M ‹з Green .: adicaaa
smiley.puffl: ....:-"
. M ‹з Green .: sunt cea mai amabila pers pe care o cunosc!
smiley.puffl: asta e pt u sau pt mine?>.
. M ‹з Green .: asta e DESPRE mine:))
. M ‹з Green .: !
smiley.puffl: :))
smiley.puffl: nu ma simteam,stai calma
. M ‹з Green .: pai..cred si eu=))
smiley.puffl: heeeeei=)))
smiley.puffl: eram si eu modesta,da?!!
M ‹з Green .: tu esti mereu modesta:)))
smiley.puffl: :">

Un zâmbet de la cel mai fericit om din lume

Bobocel.

Da, în sfârșit, pot s-o spun: sunt boboacăăă! Și, cum am nimerit în renumitul Colegiu Național de Informatică Tudor Vianu, va trebui să repet aria cercului!:)) Glumesc, glumesc. Sigur că știu aria cercului. ACUM.

PS: iată noua mea moacă de bobocel xD.

știu că nu e cea mai bună idee de post, dar chiar simt nevoia să scriu despre asta. și chiar eram curioasă dacă sunt singura care are această problemă. sunt dependentă. de fiecare dată când fac rost, nu mă opresc până nu termin tot. apoi îmi tot zic că pot să mă abțin, dar pur și simplu nu pot rezista..









..unei pungi de POPCORN! =]]

Memoirs.

Stau întinsă pe canapeaua pătată de dor. Prin fereastra deschisă adie vântul care-mi flutură șuvițele castanii. Este amar și rece, cum era când ai plecat. Picături vișinii se scurg alene pe podea. Ți-a fost prea sete și acum am amorțit..

"Va fi ca şi cum nu aş fi existat", îmi promisese el.

[Stephenie Meyer-Lună nouă]

Cine vine cu mine?

Uneori am impresia că trăiesc în propria mea lume. Că îmi creez realitatea înconjurătoare din gânduri și sentimente. Uneori cred că sunt doar un trup fără suflet, că prin mine rătăcesc amintiri insistente și vechi, care-mi umplu cu durere golul din stomac și îl măresc pe zi ce trece. Uneori îmi imaginez că viața e doar un film prost cu actori de mâna a doua, așa că încerc să trăiesc după propriile reguli, sfaturi și idei - pe scurt: după capul meu. Așa mă trezesc în dezamăgirea cotidiană a lumii și sfârșesc închizându-mă iar și iar în refugiul minții mele protectoare; în singurul loc în care pot simți căldura, afecțiunea și bucuria de care am nevoie. Deja a devenit o rutină. Încerc să mă obișnuiesc cu ideea că va trebui să încep să o iau mai ușor cu visele. Cel puțin pentru o vreme.

„Eu plec acum și las în spate chitanțe,
Oameni, stres, probleme, muncă,
restanțe.
Mă pierd în vise, pasiune și speranțe
Și fac tot ce-mi trece
prin cap - în afară de gloanțe.”

Nevermind

De ce trebuie să fie totul mereu atât de complicat? Te iubesc și atât.

Luminile Orașului Veghează Etern

Dubla 1: Zi ploioasă de octombrie. Cupluri fericite se plimbă pe aleile reci ale Cișmigiului. Două umbre cad ușor pe trotuarul cenușiu. Râsete. O strângere de mână. Un sărut prelung.
Cei doi se plimbă prin ploaie, lipiți unul de altul, încălzindu-se cu iubire. Sunt frumoși, dar împreună sunt și mai frumoși. Cuplul perfect. În ochii celorlalți sunt superbi, fiindcă se iubesc. Stau în ploaie și își zâmbesc visători, fără să le pese de nimic. Sunt împreună și asta e tot ce contează.

When life hands you lemons, break out the tequila and salt

Gata cu pesimismul. Ce dacă viața e grea și uneori mai ai și probleme? Când ceilalți sunt niște ***** tot ce poți să faci e să te uiți în oglindă și să spui: "Viața e frumoasă!"





XOXO.
[pentru un plus de optimism, citiți comentariile.:))]

Din seria ”niciodată să nu spui niciodată” - Buongiorno!

O zi obișnuită de aprilie, însorită și călduroasă. Soarele îmbrățișa cu dragoste universul. Pacea și liniștea s-au instalat pe parcursul zilei. Spre seară, chipurile fiecăruia se reflectau pe cerul de opal. Mai târziu, la ora 9:30 PM, o steluță apăru dezorientată în centrul oglinzii celeste. Jos, în lumea obișnuită și calmă, un gângurit anunță nașterea noii steluțe. Era o fetiță cu ochii mari, mai albaștri decât cerul de primăvară, încadrați de puful blond și ciufulit din căpșorul gingaș. Un năsuc mic și niște buze pline, trasate cu o linie fină rozalie. Pielea mărmurie, dar nu cu o nuanță perfectă de alb. Se vedea că urma să fie supusă schimbării. O viață agitată, zbuciumată, în continuă schimbare și presărată cu imprevizibilități. Dar era doar un copil, iar viața o aștepta cu brațele deschise spre necunoscut. Totul a mers în același ritm firesc o lună, două, trei și tot așa. Rutina se instalase în casa micuței. Răsfățul zilnic, iubirea sufocantă.. Cui nu i-ar plăcea?! În fiecare dimineață, bunicul fetei, care o iubea mai mult decât orice pe lume, venea să se piardă în marea din ochii ei:
-Marmaraua mea! o alinta el pe fetița cu ochi albăstrui.
Aceeași poveste zi de zi, timp de aproape un an. Până într-o zi, care de data aceasta nu mai era însorită și călduroasă. Bunicul intră în camera ei și se apropie de pătuț. Fetița își înălță capul din perna moale și îl fixă cu privirea pe bătrân. Acesta încremeni.
-Marmaraua mea, ce-ai făcut?
Spre surprinderea lui, fata avea acum ochii căprui.

"Vara asta am să mă-ndrăgostesc!"

[Vama Veche.Plajă.Albastru pastel.Sunetul valurilor ce se lovesc de pietre]

Poate nu o să mă credeţi. Poate o să sune ca un clişeu. Poate că încă nu vi s-a întâmplat. Dar vara oricine, oricând şi oriunde, se poate îndrăgosti. De fapt, trebuie să se îndrăgostească. Ce ar fi vara fără iubire? O amintire ştearsă, un gând secătuit, un suflet pustiu.

Cum ar fi o plajă la asfinţit fără cuplurile fericite care umblă hoinar până la miezul nopţii? Sau un dig fără râsetele cristaline care reverberează atmosfera?

Dragostea, scumpii mei, este pur şi simplu făcută pentru vară. Şi invers.

Next.

Nu credeam că asta se va întâmpla vreodată, dar iată-mă stând în faţa calculatorului, uitându-mă la poze şi rătăcind prin amintiri..
A trecut aşa repede.. A zburat, de fapt. Da. A zburat, la fel ca şi anii inocenţei noastre. Şi tot aşa am zburat şi noi, plutind în derivă în oceanul cunoaşterii zile, luni şi ani întregi.. Acum suntem în punctul în care decidem dacă trecem de geamandură sau ne întoarcem la mal.
O viaţă nouă, plină de necunoscut, oportunităţi, aventuri, prietenii, noutăţi sau un viitor simplu şi sigur, fără riscuri sau griji? Nu cred că are rost să mai răspund. Niciodată n-am stat locului. Mereu pe afară, mereu cu prietenii, mereu făcând ce vreau şi fără a-mi asculta nici măcar cea mai bună prietenă. Niciodată n-am ascultat pe nimeni. Ce rost avea? Oricum făceam ca mine. De ce să îi las să-şi bată gura degeaba? Cine o să-mi mai dea sfaturi mai târziu? Instinctul. Ah, instinctul. E chestia aia care ori îţi e de mare folos, ori o înjuri fără rost.
Da, suntem pierduţi, dar numai aşa putem găsi calea cea bună.

Vă urez succes tuturor! M-aţi făcut în sfârşit să plâng :( O să-mi fie dor, dar.. a fost frumos.
Celor mai buni colegi! Şc. 174 . 8B[o$$] rullz :x

Pentru cine se simte.

De câte ori n-am auzit chestia asta?! De atât de multe, încât mi-e greu să cred c-o s-o mai aud vreodată pe bune.. Şi nu înţeleg, de ce e aşa greu să fii sincer, mai ales cu o persoană care ţine la tine şi la care SE PRESUPUNE că ţii? Unii sunt prea timizi, alţii-nehotărâţi, majoritatea SUPERFICIALI şi ceilalţi (2% sau cam aşa ceva-mă raportez la cazuri cunoscute de mine), ei bine, ceilalţi sunt ok APROAPE tot timpul.

PS: Care-i faza cu înşelatu'? Gândiţi-vă şi daţi un răspuns SINCER. Pentru voi, nu pentru mine. Şi nu mă faceţi să scriu o întreagă teorie despre asta!

Două puncte paranteză

Zâmbetul. Un lucru pur şi simplu genial, care nu are nevoie de o definiţie (deşi are una). Căldură. Dragoste. Frumusețe. Simplitate. Fericire. Și, desigur, sunetele isterice de genul: AHHAAHAHAAAA!

Dar ştiţi care e partea cea mai bună la un zâmbet? Când primeşti unul.

Pentru că merită !

Pentru că îi ador. Pentru că sunt geniali. Pentru că se cred rock 'n' roll. Pentru că le place ceea ce fac. Pentru că au electrizat România. Pentru că la 60 de ani fac strip pe The Jack. Pentru că se inspiră de pe mașini de cusut. Pentru că vor rămâne mereu tineri. Pentru că n-ai cum să nu-i iubești. Pentru "Highway to Hell". Pentru că există. Și, pur și simplu, pentru că merită!

Stii ce zic?!

vLaD .: Fata desteapta, foarte de treaba, ce pnm ne cunoastem de cand aveam 2 saptamani, din spital.

Rox: Esti geniala!

Iul.: Te iubesc

Ali: Esti indispensabila mea Mara[ciucă].Avem atatea amintiri:x Uff.....(Imi va fi atat de dor de tineee:(((. Cu toate ca esti foaaaarteee irascibila uneori,si tsipi la mine fara motiv(!!!!),tsip si eu, si uite asa ne certam,stii ca te iubesc si potsi conta pe mine in orice circumstantsa.Vba ta,noi impartsim totu,aproape totul..) Baaaiii,app, am uitat sa-tsi pov azi, knd eram la tabla,ma intrebase Madalin km se face o ecuatsie daia.SI binentseles ca am stiut sa-i zic doar contsinea "NaNO4"Stii ce zic?! Revenim,cu toate ca nu pierzi nicio ocazie sa ma lasi balta, incep sa ma acomodez cu chestia asta.Eti desteapta , km toanta uneori, (nu ai masura), stii ce zic?!, :))stii sa profitsi knd e cazul, se stie...si hai ca m-am plictisit si vreau sa joc pinguin cu Elka. Te pupic:*Besky:X

Alina: DA!

Fane: esti buna si esti de trb :>

Miki: Mara....o tipa sociabila,loiala,optimista,amuzanta,inteligenta,euphorica,impulsiva,rautacioasa,irascibila,foarte incapatanata dar care nu ar recunoaste niciodata ca a gresit si are intotdeauna impresia ca are dreptate.
Ce sa mai spun....daca ai nevoie de o parere sincera si obiectiva,ea este persoana potrivita careia sa i te adresezi.(Nota:Este cea mai sincera persoana pe care o cunosc.)
Cu toate astea e o prietena pe care te poti baza si pe care nu ai cum sa nu o iubesti.:>

tot Rox: Esti ciocolata de pe briosa!

Alex: Esti o Einsteinitsa cu tenta de Picasso, calificata in furt profesional de mancare din ghiozdan(ul meu!) :)

Sasha: cerei cuiva care are o parere buna ;;)

[toate celelalte sunt bune. de-aia am vrut-o pe a ta;;)]

:----- [PoKe] -----:: c cred eo despre marioara...poi este o fata dragutza:"> frumoasa deshteapta...NU TOCILARA!![-(....am zis frumoasa?...este genu acea fata cu care vb cand ceilalti snt nishte jegi sh nu ma mai baga in seama sh le dau ign...am un telefon care e special pt ea( vodafonu) pe care nu mai vb cu nimeni :))...sh incercam aman2 sa ne cunoashtem mai bneeeee:">....pupi:*

Blonda: Maraciucaaa meaaaaaaa:x.o sa-mi fie dor de tineeeeeeeeeee.mult:x mult:x mult:x si da.tu..de cate ori ne-am certat..si de cate ori ne-am impacat.si si.te iubesc:x

V .: esti mara
V .: si deobicei persoanele pe nume mara
V .: sunt smechere
V .: n-am intalnit niciodata o persoana pe care sa o cheme mara
V .: si sa nu fie
V .: interesanta
V .: cel putin
. M ‹з Green .: mai ales eu
V .: esti narcisista
. M ‹з Green .: stiu
[mai tarziu..]
V .: ai pus prima optiune
V .: sava?
. M ‹з Green .: da, si a 2a))
V .: citez
V .: "O PERSOANA NORMALA!"

Innocent Kid :D: hmmm...nush ce sa zic
Innocent Kid :D: esti o tipa de treaba si desteapta
Innocent Kid :D: nu te cunosc foarte bine
. M ‹з Green .: merge si asa
. M ‹з Green .: thx.
Innocent Kid :D: la ce liceu ziceai ca te duci?
. M ‹з Green .: sava
. M ‹з Green .: sper
. M ‹з Green .: dak nu, crek intru in vianu.
Innocent Kid :D: oo da
Innocent Kid :D: atunci esti si curajoasa

Who the fuck is Alice?

E o tipă obișnuită.. și nu chiar. Probabil ați văzut-o pe stradă, plimbându-și câinele, mergând pe role, străbătând orașul cu prietenii ei sau stând la o scară de bloc cu mine și făcând confesiuni. Nu pare prea greu, știu. Dar e singura care mă înțelege. Care știe lucruri pe care nici ai mei nu le știu. Care mă sfătuiește mereu din experiență, nu din vorbe. Și, în sfârșit, care împarte (aproape) totul cu mine. So, this is Alice. Și o iubesc băăă!

Cum să obții puterea

În sfârșit o după-amiază liniștită. Lucrurile s-au mai calmat, după o lună plină de stres, agitație, intrigi și certuri, amestecate în amalgamul bârfei. În sfârșit am terminat cu toate și am obținut ce-am vrut. Sigur, cu sacrificiile de rigoare, dar nu putea să meargă totul bine.
Însă am reușit:
-să merg la concert
-să închei vechi dispute
-să încerc lucruri noi
-să cunosc oameni noi
-să descopăr noi laturi ale vieții (deja apare alta în fiecare lună)
-să mă maturizez
-să-mi apreciez adevărații prieteni
Deci, în final, totul e bine când se termină cu bine. Nu pot nega faptul că primăvara are o contribuție uriașă la toată această schimbare continuă, fiindcă, în definitiv, asta e primăvara. Renaștere, schimbare, imprevizibilitate, noutăți, necunoscut. Parcă toată lumea e mai bună, mai frumoasă. Chipurile tuturor radiază, cu sau fără motiv. Mi-era dor să iubesc! Mi-era dor să zâmbesc. Scumpa de Roxana avea o vorbă: Într-o zi o să mor de râs! Cam asta e senzația dată de aceste zile. Am o întreagă teorie despre zâmbet, dar asta.. e o altă poveste! Pe care o veți afla, dragilor, într-o bună zi.
Peace&Love.

Cine te crezi?!

Era o zi ploioasă și rece. M. nu mai ieșise de 2 zile. După ce s-a certat cu părinții ei toată ziua, în sfârșit iese pe ușă, cu lacrimi în ochi, la 6:47 PM. Doar 2 ore de stat afară, plus întârziat. Și asta doar pentru el.
Se urcă nervoasă în autobuz și numără nerăbdătoare secundele. Ajunge, după 4 stații luuungi și stresante, la Bloc. Salută pe toată lumea, însă observă cu stupoare că cineva lipsește...
-Hei, unde e S.?
Nu primește niciun răspuns, iar asta o face să îșî dorească să fi rămas acasă, unde se putea încuia în cameră ca să plângă în voie. Cu nervii la pământ, își aprinde o țigară și privește cerul de pe scară. Chiar nu-i venea să creadă. De ce ea? De ce mereu ea? Dar o steluță apare pe cer, și o revelație prinde contur în mintea lui M.: Și ce dacă?! Promisese că nu va mai suferi din cauze stupide, iar acesta e cel mai stupid motiv din capul listei.
"El pierde", gândi M. și continuă să se bucure de apusul încețoșat, privind șiroaiele albăstrui de apă ce se scurgeau jucăușe pe marginea boltei. Deodată, soarta părea a fi de partea ei. Nu putea decât să se bucure și să spere că va merge. Până data viitoare..

I'm just a kid

Nu este primul blog, deci voi fi scurtă și la obiect. Ceea ce ar trebui să știți este că sunt o 'ea' și că îmi place să scriu. Am 15 ani și mă cert cu ai mei, ca orice adolescent normal. Ziua de mâine va intra în istorie drept cea mai tare zi ever, datorită AC/DC Black Ice Tour și biletului la Golden Circle! Hmm.. Alte chestii importante: sunt încăpățânată, ambițioasă, mereu îndragostită, orgolioasă, visătoare și foooarte curioasă. Amuzantă, neatentă, distrată, nepăsătoare. Narcisistă convinsă! Uneori tristă și demoralizată, dar îmi trece repede. Îmi ador prietenii și cu ocazia asta îi cer scuze oficial celei mai bune prietene ale mele fiindcă am fost așa irascibilă azi. Te iubesc, Ali. Cam atât pentru moment. Weekend plăcut tuturor și.. ne vedem la concert!