vineri, 25 iunie 2010

Memoirs.


Stau întinsă pe canapeaua pătată de dor. Prin fereastra deschisă adie vântul care-mi flutură șuvițele castanii. Este amar și rece, cum era când ai plecat. Picături vișinii se scurg alene pe podea. Ți-a fost prea sete și acum am amorțit..



"Va fi ca şi cum nu aş fi existat", îmi promisese el.

[Stephenie Meyer-Lună nouă]











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu