duminică, 28 noiembrie 2010

Shooting stars

Sper pentru că pot. Iubesc pentru că vreau. Visez pentru că-mi place. Scriu pentru că mă liniștește.
Și totuși sunt pierdută, nu? Lumea nu devine mai frumoasă când scrii sau când visezi sau când iubești.. pentru că de fapt atunci te debarasezi de realitate. Te înconjori de propriile idei și dorințe, în lumea ta, visând cu ochii deschiși.. în timp ce lumea asta rămâne la fel de tristă, la fel de gri, la fel de rea și de necruțătoare. E ca un refugiu al celor înnebuniți de stupiditatea normalului vieții cotidiene. Deci e o lume a nebunilor care încearcă să evadeze din lumea asta nebună?
Uneori mi-aș dori să pot să-mi pun niște ochelari de soare și să văd totul altfel. Mai frumos, mai măreț, mai bun. Să îngheț de frig iarna și să-mi pun ochelarii și să văd marea și să simt căldură. Apoi să mă prăbușesc în zăpadă și să rămân prinsă pentru totdeauna în acel vis frumos..

3 comentarii: