duminică, 20 iunie 2010

Din seria ”niciodată să nu spui niciodată” - Buongiorno!


O zi obișnuită de aprilie, însorită și călduroasă. Soarele îmbrățișa cu dragoste universul. Pacea și liniștea s-au instalat pe parcursul zilei. Spre seară, chipurile fiecăruia se reflectau pe cerul de opal. Mai târziu, la ora 9:30 PM, o steluță apăru dezorientată în centrul oglinzii celeste. Jos, în lumea obișnuită și calmă, un gângurit anunță nașterea noii steluțe. Era o fetiță cu ochii mari, mai albaștri decât cerul de primăvară, încadrați de puful blond și ciufulit din căpșorul gingaș. Un năsuc mic și niște buze pline, trasate cu o linie fină rozalie. Pielea mărmurie, dar nu cu o nuanță perfectă de alb. Se vedea că urma să fie supusă schimbării. O viață agitată, zbuciumată, în continuă schimbare și presărată cu imprevizibilități. Dar era doar un copil, iar viața o aștepta cu brațele deschise spre necunoscut. Totul a mers în același ritm firesc o lună, două, trei și tot așa. Rutina se instalase în casa micuței. Răsfățul zilnic, iubirea sufocantă.. Cui nu i-ar plăcea?! În fiecare dimineață, bunicul fetei, care o iubea mai mult decât orice pe lume, venea să se piardă în marea din ochii ei:
-Marmaraua mea! o alinta el pe fetița cu ochi albăstrui.
Aceeași poveste zi de zi, timp de aproape un an. Până într-o zi, care de data aceasta nu mai era însorită și călduroasă. Bunicul intră în camera ei și se apropie de pătuț. Fetița își înălță capul din perna moale și îl fixă cu privirea pe bătrân. Acesta încremeni.
-Marmaraua mea, ce-ai făcut?
Spre surprinderea lui, fata avea acum ochii căprui.

2 comentarii:

  1. Asta micaaa:x
    Hehe,genial postu'.
    Imi pare unul dintre cele mai reusite.:x

    RăspundețiȘtergere
  2. ehee, merci Blondo!:x si mie mi se pare sincer..

    RăspundețiȘtergere