Era o zi ploioasă și rece. M. nu mai ieșise de 2 zile. După ce s-a certat cu părinții ei toată ziua, în sfârșit iese pe ușă, cu lacrimi în ochi, la 6:47 PM. Doar 2 ore de stat afară, plus întârziat. Și asta doar pentru el.
Se urcă nervoasă în autobuz și numără nerăbdătoare secundele. Ajunge, după 4 stații luuungi și stresante, la Bloc. Salută pe toată lumea, însă observă cu stupoare că cineva lipsește...
-Hei, unde e S.?
Nu primește niciun răspuns, iar asta o face să îșî dorească să fi rămas acasă, unde se putea încuia în cameră ca să plângă în voie. Cu nervii la pământ, își aprinde o țigară și privește cerul de pe scară. Chiar nu-i venea să creadă. De ce ea? De ce mereu ea? Dar o steluță apare pe cer, și o revelație prinde contur în mintea lui M.: Și ce dacă?! Promisese că nu va mai suferi din cauze stupide, iar acesta e cel mai stupid motiv din capul listei.
"El pierde", gândi M. și continuă să se bucure de apusul încețoșat, privind șiroaiele albăstrui de apă ce se scurgeau jucăușe pe marginea boltei. Deodată, soarta părea a fi de partea ei. Nu putea decât să se bucure și să spere că va merge. Până data viitoare..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu