Iubire. Punct și de la capăt!

Este acea chestie care ne urmărește peste tot, ne sâcâie mereu, ne lasă confuzi, ne face riduri în frunte, ne face să ne purtăm ca niște idioți, împotriva voii noastre, să fim cu capul în nori, ne dă senzația aceea enervantă de gol în stomac (a.k.a. fluturași în burtă), ne seacă zi și noapte, ne amețește și, dacă nu credeați că se poate mai rău, vara aceste efecte sunt amplificate de atmosfera din jur, timpul liber, petreceri și căldură, care se pare că, atunci când sunt combinate, ne fac să simțim nevoia de afecțiune. Așa că pornim în căutarea așa zisei mari iubiri și ne pierdem pe drum, rămânem cu buza umflată și pe deasupra ratăm chefurile și toată distracția de care se bucură norocoșii care sunt SINGURI. Concluzie: știu, știu că e greu, dar pentru binele vostru și al minunatei vacanțe... NU MAI CĂUTAȚI IUBIREA. Adevărata iubire e un mit. De ce credeți că nu există o definiție concretă a ei? Ea e formată din sentimentele fiecăruia. Și nu poți simți mereu împlinire și fericire... Nu există dragostea perfectă. Există momente frumoase, clipe de neuitat. Cuplurile sunt fericite... până la un moment dat. Și asta pentru că "toate lucrurile bune au un sfârșit". N-am spus eu asta, deci nu-mi săriți în cap!:)) Și sper că nu par pesimistă, fiindcă nu sunt deloc. De fapt ne-ar fi mult mai bine dacă am proceda așa, ne-am distra mai mult și ne-am consuma mai puțin pe degeaba... Dar asta e, știu că nu putem să-i comandăm nimic inimii sau să ne controlăm sentimentele. Deci de ce mă mai obosesc să zic ceva? Hmm.. "de la capăt"...

Ai plecat...

Ca toți ceilalți. Știam că o să se întâmple, mai devreme sau mai târziu. Un cuvânt face cât o mie de sentimente... De la tine n-am mai auzit niciunul. Unde-a dispărut iubirea? S-a pierdut, undeva printre lacrimi, așteptări și vorbe goale. Am lăsat-o să ne scape printre degete, când era numai a noastră. Ai simțit? Nici eu... S-a scurs prea repede tot ce era între noi. Spune-mi ce am făcut când ai încetat să mă priveşti visător şi să îmi spui că sunt frumoasă. Spune-mi de ce nu îţi mai place să mă strângi în braţe şi să ne uităm unul în ochii celuilalt şi să zâmbim. Era aşa simplu... Poate că asta e. Poate că viaţa mea nu e făcută să fie aşa simplă... Poate că eu nu sunt făcută doar ca să zâmbesc şi să fiu fericită. Poate că nu aveai nevoie de mine... Nu te condamn. Cum nu condamn pe nimeni din jurul meu, fiindcă e vina mea. E vina mea că mă încred în cei de lângă mine atât de uşor. E vina mea că sunt atât de slabă când mă pierd în sentimente. Am spus că nu mai am nevoie de asta... Dar o parte din mine cerșește atenție, vrea să simtă o mână caldă cum o cuprinde, vrea să vadă un surâs dulce înainte de fiecare sărut, vrea să afle ce e iubirea. O parte din mine va fi mereu neputincioasă... Și va cădea în plasa dorinței și nu va afla niciodată ce e iubirea. Acea parte se va minți mereu singură, își va face viața un coșmar, se va pierde în gânduri prea grele. Și mă va acapara...

De ce...?

Norii-mprăștie vorbe grele, ploaia umple străzi cu ură,
Noroiu-neacă zâmbete și fericire aprig fură.
Iar eu stau pe patul tare, parcă o piatră mă strivește,
Și plâng din ce în ce mai tare, în timp ce ura mă lovește.
Privesc fereastra murdărită de ploaia sumbră și de praf
Prin ochii plini de lacrimi goale ce cad șiroaie pe cearceaf.
Și simt din ce în ce mai tare cum inima se adâncește,
De parcă un pumnal de vorbe mă zgârie și m-amăgește...

Atât

Dacă aș avea un pian, aș ști să cânt
Dacă aș dansa, aș fi o balerină
Dacă aș călători, aș descoperi lucruri noi
Dacă aș avea căpșuni, le-aș mânca cu frișcă
Dacă aș putea să zbor, aș atinge cerul
Dacă aș adormi, aș visa frumos
Dacă aș juca, aș fi o actriță

Dar dacă aș iubi... aș fi numai a ta.

L'éternité

Privind răsăritul cu ochii împânziți de vise
Cum mă dezmiardă încă din noapte
Mă gândesc la buzele tale, întredeschise,
Ce lasă să zboare câteva șoapte.

Privind orizontul calm și infinit
Mă gândesc la ochii tăi care-acum se deschid
Ca două boabe cristaline de-argint
În raza ce pe fereastră pătrunde livid.

Privind apusul arzând purpuriu
Și îndreptându-se parcă spre mine,
Ușor mă sărută un nor albăstriu
Și mă gândesc iarăși la tine.

Coincidenţe

Și dac-ar putea vorbi,
Marea albastră ne-ar şopti
Sunete dulci-amărui,
Căci zâmbind în sinea lui
Destinul ne-a urmărit,
Până azi, când ne-a unit!

Taste of summer

Zilele astea am nişte pofte incredibile. Căpşuni, ciocolată, frişcă, mere în caramel, îngheţată, cremă de zahăr ars şi desigur BRIOŞE :x.
Sunt micuţe, delicioase şi pur şi simplu adorabileee!!!

Vouă ce fel de brioşe vă plac? Simple, clasice, cu cremă de ciocolată sau mai de fiţe, cu multă frişcă, ornamente, fel de fel de culori şi modele?
[Eu, fiind fată, evident că le prefer pe cele de fiţe:">]

Noi

Stăm sub al lunii alb cearceaf,
Ne cuibărim încet în noapte,
Privind nori de stea și praf
Cum zboară ca două șoapte.

O luminiță mă orbește,
E albăstruie și sclipește,
Cred că-i o stea ce-a rătăcit
Și-n ochii tăi s-a regăsit.

O briză bate răcoros, alene
Și apa face valuri spumă.
Parcă ni se scurge-n vene
Cerul negru și-a lui lună.

Stăm în patul tău pufos
Din care ușor răsună
Un dulce și drăgăstos
"Noapte bună".

Lac des cygnes II

Un voal alb şi bucle brune,
Ochi căprui ca două alune,
Chipul alb, buzele roşii
Ce răsfrâng sunetul vocii
Şi trupul ca o tulpină
Zboară lin ca o albină
Răsărind de după umbre,
Păşeşte-ncet şi face unde
Pe luciul lacului de-agat
Şi se scufundă delicat
În apa fină de mătase
În care parcă se schimbase.
Apare-apoi din negură,
Unduios, se scutură,
Împrăştiindu-şi puritatea
Şi îmbrăcându-şi răutatea.
Puternică şi fioroasă,
Dar încă cea mai frumoasă,
O lume-ntreagă a vrăjit
Lăsând-o apoi la veştejit...

Riot III

Să te sperii de moarte e ca și cum te-ai speria de mersul la școală. E ceva inevitabil. Nu mi-e frică de moarte. Dar mă întristează îngrozitor. Gândul că toți cei la care țin vor dispărea și voi rămâne singură pe lume... mă îngrozește. Și că nu voi reuși să le spun fiecăruia tot ce simt la timp. Oamenii sunt slabi în fața trecerii timpului..neputincioși. Oricâtă încredere, putere și voință ar avea în ei, la ce bun..? Când ne ofilim pe zi ce trece și simțim din ce în ce mai rece adierea vântului care, odată, va fi mai puternică decât noi și ne va doborî și vom cădea infinit în groapa fără fund a morții. În loc să își trăiască viața cum trebuie, oamenii se gândesc la cum va fi viața de dincolo. Treziți-vă, nu există așa ceva. Dacă într-adevăr ar exista universuri paralele în care să ne putem continua existența și până la urmă de fapt nu am muri, atunci de ce ar trebui să..murim încă o dată? Doar de dragul de a ne plimba prin timp și spațiu și, cine știe, să ne bălăcim într-o gaură neagră. Hai să fim serioși... E doar o chestie inventată de religie ca să ne facă să credem în Dumnezeu și să ducem o viață liniștită și să nu facem ce nu trebuie. Practic suntem obligați să credem în asta. Gen "dacă nu faci ce scrie în Biblie o să arzi în flăcările Iadului". No shit. Dacă "EL" vroia atât de mult să fie bine pe lume, făcea ca toți oamenii să fie buni. Dar nu. A, și mai e chestia aia cu "Dumnezeu îi lasă pe toți să aleagă". Da, alegi să faci ceea ce trebuie, să fii bun cu ceilalți, să nu bei, să nu te droghezi, să îți păstrezi virginitatea până la căsătorie (ceea ce explică de ce înainte oamenii se căsătoreau atât de tineri:)) ) și primești o pereche de aripi sau ești un criminal infractor păcătos și o să fii aruncat într-un cazan cu smoală și chinuit de un drac cu o furcă ascuțită și o privire diabolică. Ce mai democrație..

Apă plată cu lămâie

Acum că a venit vara şi căldura ne doboară, m-am dat şi eu pe apă plată cu lămâie, care e delicioasă, mai ales într-o zi ca aceasta.. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Mă gândeam zilele astea cum viaţa e uneori exact ca sticla din care ne răcorim noi, uneori prea acră, alteori prea caldă, poate puţin cam seacă.. Dar asta depinde numai de câte lămâi stoarcem, câtă apă punem, cât de repede bem o sticlă. Fiindcă nu ne face bine nici prea multă şi, exact ca în viaţă, trebuie să învăţăm să savurăm încet fiecare picătură.

Şi nu uitaţi:

When life gives you lemons, make lemonade!

Lac des cygnes I

Sunt ca o umbră care fuge
După tine în trecut
Și care te poate-ajunge
Singur, palid și tăcut.
Dar o umbră luminoasă,
Străvezie și cu raze
Strălucind miraculoasă
Peste mări și peste oaze.
Și-ți aduc sclipiri în ochi,
Mă privești atât de blând..
Știu că te fac să nu-ți mai pese
Și uiți mereu ce ai în gând.
O pată în inima ta și în mintea de copil
De mine pe veci te leagă.
Aș vrea să poți vedea și tu
Că eu sunt lebăda cea neagră..

Acel.

Am avut un vis aseară.. Eram amândoi pe-o plajă goală, părăsită.. Mergând desculți pe nisipul umed de la malul mării, alergând și sărind fericiți, ținându-ne de mână ca doi copii. Soarele se pregătea să se înece în buzele sărate ale mării. Un amestec de orange și albastru se contopea în orizont. Eu purtam o rochie albă, simplă și aveam părul răvășit de vânt, precum valurile jucăușe. Îți zâmbeam întruna, frumos, simplu, cu dragoste.. Iar tu mi-ai pus o floare în păr, o floare roz ca și obrajii pe care i-ai mângâiat apoi cu drag. Mă alintam în brațele tale, când mi-ai luat mâna ușor și ai acoperit-o preț de o secundă. Apoi sărutul ți-a înghițit vorbele dulci și ne-am pierdut amândoi în noaptea de vară.. M-am trezit a doua zi tot pe plajă, în lumina răcoroasă a dimineții și cu sunetul apei spărgându-se calm în fundal. Tu erai lângă mine, strângându-mă în brațe și aveai împreunată mâna stângă cu a mea.. Soarele și-a trimis o rază micuță și o sclipire timidă s-a reflectat pe degetul meu. Un mic inel cu diamant s-a ivit de după perdeaua translucidă de lumină.

Tot

Nu am mai avut niciodată acest sentiment de..împlinire. Sufletească,trupească,emoţională.. În toate astea tu mă completezi. Simt că nu am nevoie de nimic altceva. Pentru mine, zâmbetul tău e soarele, ochii sunt stelele, iar buzele-porţile către al 9-lea cer în care mă înalţ, înăbuşindu-mă în sărutarea ta...

Eu?

Ambiţie sau încăpăţânare?
Doresc sau sunt iubitoare?
Ştiu ce vreau sau doar încerc
Un loc în lume să-mi găsesc?
Schimbătoare cu siguranţă,
Merg în spate şi nu-n faţă,
Mă scufund în trecut
Şi m-arunc în viitor.
Niciodată n-am ştiut
S-o iau puţin mai uşor.
Mereu pe fugă, cu părul vâlvoi,
Ce curge pe spate precum un şuvoi
De castane coapte şi cireşe-amare,
Mă pierd întotdeauna pe nu-mai-ştiu-unde
Şi mă învârt aiurea pe străzile rotunde.
Iubesc atingerea soarelui pe-obrazul fin şi pal
Şi-ador răsfrângerea luminii în ochii de opal,
Care mă face să zâmbesc cald şi visător,
Când privesc spre soarele de aur orbitor.
Sunt multe de spus despre mine
Şi nici eu nu mă cunosc aşa de bine,
Dar un singur lucru ştiu:
Sunt încă doar un copil
Al acestei lumi imense
Şi aşa vreau să rămân,
Să mă pierd dansând în ea,
Ca-n rochia unei mirese.

PS: Leapşa a fost luată de la Fata care aduce ploaia. Merge mai departe la CLM , Ali şi Rebeca C :d [constă în caracterizarea voastră într-o poezie] Să vă văd!

Te iu...

"Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să ai cuvinte în inimă pe care
nu le poţi pronunţa"

Şi am atâtea de spus..

Cele două cuvinte.

Aproape de perfecțiune

De ce mă faci să te urăsc, când te iubesc atât de mult?
Cu mintea tot mereu la tine, mă pierd mereu în al meu gând.

Și visele-s departe, când tu nu ești aici,
Speranța-i amăgire și zâmbetele-s mici.
Fără să vrei mă faci întruna să te doresc din ce în ce,
Fără să vreau numai la tine îmi zboară gândurile.
Și fiecare rază devine-o picătură
Și parcă ne lovește, voit, cu multă ură.
Dar tu ești lângă mine, cu-o mână caldă mă cuprinzi
Și pot să simt, să văd iubirea în ochii tăi ca niște-oglinzi.
Aceasta e povestea noastră, veșnică și infinită,
Ca și iubirea ce ți-o port, va fi mereu nemărginită!

PS: Știuu că v-am înnebunit cu buna mea dispoziție și fericirea (molipsitoare,sper!)
PPS: Dacă vreți să împrumutați un zâmbet, mă găsiți mereu aici! >:D< La fel de bine dispusă (pentru muuult timp de acum încolo).
PPPS: Nu obișnuiesc să scriu poezii, deci sper că v-am surprins (plăcut) :d

Portretul lui Dorian Gray sau *Defecte*

Am revăzut filmul aseară (cartea am citit-o mai demult) și asta mi-a dat mult de gândit asupra multor lucruri.. Cu siguranță toți dorim ceea ce are el, un chip perfect și fără vârstă.. O viață plină de plăceri și vicii, nicio grijă, nicio responsabilitate. Cu toții am vrea să rămânem mereu tineri, la vârsta la care nu avem bătăi de cap, când suntem încă niște copii cărora trebuie să le faci pe plac, și totuși niște adulți care fac ce vor. Dar nu întotdeauna ceea ce vrem este și ceea ce avem nevoie.. Nu ne gândim cum e să vedem lumea bătrână din jurul nostru prin niște ochi atât de tineri. Nu ne gândim cum ar fi să privim într-o oglindă și să vedem un chip perfect, pe care timpul nu a lăsat urme, ci doar păcate. Și cum sufletul nostru devine tot mai bătrân și urât și ajungem să purtăm o luptă cu noi înșine, încercând inutil să schimbăm ceva. Dar nimic nu se schimbă, nu în bine.. Ce rost are o viață ca asta, dacă nici conștiința nu ne-am putea-o suporta? Cu toții avem o parte din Dorian Gray în noi.

Mi-a fost dor de tine.