Wishes.

Primăvară (sau Comeback-ul optimismului)

Am început deja să primesc felicitări şi fel de fel de urări de ziua mea din partea prietenilor şi rudelor de peste hotare, care le-au trimis cu anticipare ca să fie siguri că nu le primesc mai târziu. Acum probabil vă întrebaţi când e ziua mea.. Ei bine, peste 3 zile, adică pe 24 aprilie, mai exact (DA!), de Paşti. Nu mi-a convenit deloc la început, şi încă nu-mi convine că nu pot să sărbătoresc aşa cum mi-am propus, cu prietenii, fiindcă toţi sunt plecaţi, iar dacă nu ar fi, oricum plec eu astăzi într-o săptămână de exil la Brăila. Nu că mi-ar fi trecut aşa, brusc, însă după ziua de ieri, când pot spune în sfârşit că a venit primăvara, şi care a fost perfectă, nu m-am mai plâns atâta. Până acum aş fi spus că singura mea dorinţă e să pot petrece acea zi cu vechi prieteni, noi colegi ş.a.m.d. Dar a venit primăvara şi m-a readus la normal. Sclipiri optimiste îmi umplu ochii, zâmbetul se arată jucăuş de sub buze, şi acum că mi-am revenit, am o întreagă listă cu ce vreau de ziua mea!

PS: O primăvară frumoasă tuturor! ♥

What goes around comes around.

Știți ceva? Toți suntem invizibili pentru anumite persoane. Oricât de cunoscuți, populari și iubiți am fi, există mereu acel cineva care pur și simplu vrea altceva. Nu putem spune că nu ne place, fiindcă nici măcar nu ne observă. Și așa cum se întâmplă de obicei, începem să ne simțim atrași tocmai de acea persoană, uitând de restul care speră în continuare și așteaptă să ne hotărâm, în urma noastră, adică cei care pentru noi sunt invizibili. Și așa ajungem, bineînțeles, să ne învârtim în jurul aceluiași cerc vicios, încercând cu disperare să ne facem cumva..observați.. Și e chinuitor, pentru toată lumea.. Ce ar trebui să facem? Nu știu, dar cu siguranță nu ar trebui să așteptăm. E greu, dar e și mai greu atunci când ne facem speranțe..

Hm.

Dacă am învățat ceva despre mine în ultimul timp, e că sunt groaznic de nehotărâtă. Eram și înainte, dar acum a început să devină serioasă treaba. Nu știu ce vreau pentru că nu știu ce e mai bine pentru mine și da, vreau ce-i mai bun. Nu asta vrem toți?! Totul se învârte amețitor în jurul meu și devine dificil să țin pasul cu restul lumii.. Când în sfârșit mă hotărăsc și eu, ceilalți se răzgândesc și nu mai pot, nu mai pot să rezist acestui haos. E amuzant că tocmai eu spun asta, care dintotdeauna am fost o aiurită care nu știe pe unde și-a lăsat lucrurile, e mereu pe fugă și întotdeauna trebuie să uite câte ceva. Dar chiar și eu am nevoie uneori de o mică doză de ordine în gânduri și în inimă.. Poate că asta caut de fapt, de asta mă aflu într-o grabă continuă și epuizantă, caut pe cineva care să mă ajute să îmi revin, să mă trezească la realitate sau să mă facă să visez mai mult.. Alt lucru pe care l-am mai învățat despre mine este că (și nu-mi place s-o recunosc) încep să devin egoistă. Și (asta urăsc și mai mult să fac) va trebui să le dau dreptate alor mei. Așa-i, da, sunt momente în care pur și simplu mă gândesc doar la mine. Cu ce mă îmbrac azi, când mai merg la cumpărături, cum să-mi aranjez părul, cu cine mă văd și cum să pierd cât mai mult timp departe de casă, fără să fac ce se presupune că ar trebui. Și toate astea puse cap la cap, cu veșnica mea fire indecisă în frunte, mă fac să cred că poate aș avea nevoie de o pauză. Dar mai întâi trebuie să aflu în ce constă această pauză, fiindcă sunt în vacanță de câteva zile și nimic nu pare să se fi schimbat, ba chiar totul merge din ce în ce mai prost. Cert este că ar trebui să fac ceva ca să-mi dau seama ce vreau de la viață și, cel mai important, ce vreau de la mine.. Dar, până atunci, rămân aceeași tipă dezordonată, uitucă și visătoare care își împărtășește gândurile cu voi atunci când simte că nu se descurcă singură.

Pe tine te vreau!

Au trecut câteva luni şi încă simt acelaşi fior când te văd. S-au întâmplat atâtea şi totuşi n-am putut să mă gândesc decât la tine. Mai mult sau mai puţin, cu părere de rău sau dorinţă, făceai cumva să revii în gândurile mele. Probabil devin paranoică, sigur, de ce ai vrea să faci asta? Mă observi măcar? Puţin mai mult decât atunci când pur şi simplu vorbeşti cu mine? Aş vrea să ştiu, aş vrea eu.. Dar tu n-o să afli decât când vei putea să mă vezi aşa cum sunt. Şi să zâmbeşti.

Dimineață reală

Și nu, nu mă refer la o dimineață adevărată, pe care mi-aș dori-o, adică să mă trezesc pe o plajă departe de casă, savurând un cocktail în timp ce privesc răsăritul. Nu. Astăzi este miercuri, deci ziua cu matematică și fizică cât cuprinde. Îmi încurc privirea în formule și definiții de câteva ore, iar timpul pare a se scurge mai greu cu toate că nu m-am trezit cu mult mai devreme decât de obicei. Am reușit să fac tema la mate, cu calculele greșite de rigoare, dar m-am prins și eu într-un final despre ce e vorba. La fizică momentan citesc teoria, probleme la capitolul acesta n-am facut încă, dar tot reușește să mă facă să rămân perplexă. Tocmai am aflat că trebuie să iau un 9 ca să nu rămân, iar eu încă sunt la începutul drumului nemilos către succes :)). Asta e, se pare că de acum îmi voi sacrifica astfel diminețile, și nu visând la plaja aceea primitoare și Sex on the beach-ul care îmi face cu ochiul.

Sec.

Îmi beau cafeaua de dimineață, deprimată, singură și de fapt nici măcar nu mai e dimineață.. Soarele nu m-a auzit ieri, l-am strigat, dar se ascunde încă. N-a vrut să mă vadă, m-a părăsit așa cum, încet-încet, o fac toți. Și nu, nu e din cauza lui. Mă simt uitată, nedorită, oricât de frumos ar fi în afara granițelor sufletului meu. Fiecare zâmbet al celorlalți începe să mă apese, fericirea lor cade greu asupra mea și mă înec în privirile pline de iubire ale lor. Nu, nu îi invidiez. Știu că, nici măcar pentru ei, nu este totul perfect. Dar se au unii pe alții, au pe umărul cui să plângă, au pe cineva care să-i înțeleagă. În ultimele zile m-am simțit mai singură ca niciodată, parcă nu mai am cui să îi vorbesc, sau dacă am, mi se pare că nimeni nu mă înțelege cu adevărat. Oare există acel "cineva" și pentru mine? Singura care îmi este aproape mereu și mă însoțește peste tot este vocea disperată care urlă după o urmă de păsare, care caută năucă o rază de speranță.. Între timp s-a răcit și cafeaua aia nenorocită. Cu țigări nu mă mai pot încălzi, pentru că m-am lăsat. Așa că iată-mă în fața vieții, mă simt mică, așa cum și sunt. Și în fața privirilor răutăcioase și vorbelor goale care mă pătrund zi de zi. Încercând să nu-mi pese.. dar în zadar.

Slăbiciuni

Minte-mă, ah, minte-mă frumos. Lasă-mă să fiu vulnerabilă, să te fac să crezi că te cred. Simte-te puternic, înșeală-mă, ah, înșeală-mă cu târfa josnică numită minciună. Ascunde-te, hai, fugi, lasă-mă singură și părăsită, fă-mă să cad și să cred c-o să mă ridici. Iubește-mă, ia-mă, sunt a ta, apoi părăsește-mă din nou. Așa, fii bărbat, fiindcă mă hrănesc din puterea ta și tu ești atât de naiv pierzându-te în lacrimile mele. Crede-mă, da, acum e rândul meu să mint, dar tot eu rămân cea vulnerabilă și fără un cuvânt de spus, fiindcă le-ascult pe ale tale, ascult cum mă minți frumos.

Cu tine.

Nu plouă. Este doar frig. E vânt și pustiu, și rece și trist. Și mă uit pe geam și știu că soarele va ieși de sub nori, că ne va orbi cu frumusețea sa, că vom fi iar fericiți și ne vom îndrăgosti din nou sub raza de foc. Și că iubirea ne va arde buzele și pernele și trupul, că ne vom topi în liniștea nopții sub clar de lună, că viori vor răsuna din adâncul inimilor noastre și ne vom preface că totu-i doar un joc..