sâmbătă, 15 decembrie 2012

Arme albe?

Gândurile mele sunt ca nişte avioane de hârtie. Trecătoare, fragile şi cu tendinţa de a se izbi de tot ce le iese în cale. Simt cum foşnetul hârtiei îmi umple mintea, acoperind sunetul raţiunii care cu greu mai răzbate printre gândurile ameţite. Mi le pot imagina... unele zboară lin, făcându-mă să cred că am găsit răspunsul pe care îl caut neîncetat, pentru ca mai apoi să se ciocnească de pereţii imaginaţiei mele. Altele se zdrobesc, în zborul lor înalt dar prea scurt, între ele. Şi aşa ajung eu prada confuziei ce mă pândeşte continuu, mă încolţeşte de pretutindeni. De ce eu? Aparent nu voi afla niciodată. De fiecare dată când încerc să ajung la adevăr, mă apropii atât de tare..şi dintr-o dată mă trezesc din nou la pământ, rănită, confuză, singură - precum un avion de hârtie...

3 comentarii:

  1. legat de faptul ca de fiecare data cand ajungem atat de aproape de adevar si sfarsim prin a ne simti confuzi,raniti si singuri.eu cred ca defapt am cautat un "adevar" pe care nu eram pregatiti sa.l vedem sau sa.l acceptam.cu cat ajungem mai aproape de el,cu atat ne indepartam mai mult.pentru ca daca nu suntem pregatiti sa.l vedem,sau suntem mult prea speriati de ce s.ar putea intampla cu noi daca il acceptam..atunci il vom nega.dar de cele mai multe ori acel adevar e cel care ne poate ajuta sa descoperim cine suntem defapt:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cam in asta consta viata,sa reusim sa mentinem acel avion in zbor...

    RăspundețiȘtergere