miercuri, 11 decembrie 2013

Muza


Ce vrei să te faci când o să fii mare?“ – o întrebare clișeică, ce mi-a umplut mintea încă din cei mai fragezi ani ai vieții. Cu toate astea, m-a făcut să reflectez o perioadă îndelungată asupra viitorului. La început este greu, e ca atunci când înveți să mergi: te împiedici de câteva ori, te zgârii, te alegi cu vânătăi și te confrunți cu hopuri din belșug până să te prinzi cum stă treaba. Așa și cu planificarea viitorului: copiii au întotdeauna vise mărețe, pentru că lucrurile mici care le umplu universul sunt deja firești, nu-i mai impresionează. Există, din păcate, și copii care nu ajung să se bucure cu adevărat de copilărie și care n-au avut parte nici de cele mai simple plăceri ale vieții: o zi frumoasă cu soare blând, o plimbare în natură care să-i ajute să uite de griji, chiar și pentru puțin timp, un sărut pe frunte de la mamă. Dar chiar și ei, precum ceilalți copii, au momente în care se imaginează într-o rachetă spațială, pășind pe lună, zburând printre stele, învârtindu-se în infinitatea spațiului perindat de străluciri cosmice. Nici nu mai contează că nu ei au fost primii care au ajuns acolo, fiindcă sunt prea îndrăgostiți de idee. În asta și constă frumusețea copilăriei: capacitatea de a ne bucura chiar și numai visând, gândul că orice e posibil atâta timp cât credem în noi. Este amuzantă această răsturnare de situație, când odată cu trecerea anilor ne pierdem speranța și pasiunea. Dar în același timp este și trist că tocmai acum, în pragul maturizării, când dispunem de resursele necesare să ne ducem planul la bun sfârșit, părem să abandonăm lupta pentru viața la care visăm.
Stratul de superficialitate care îmbracă lumea din ce în ce mai gros pe măsură ce timpul trece, îi face chiar și pe cei mai ambiționați să piardă din vedere esența lucrurilor. Așa ajunge un om de succes să simtă pe pielea lui cum timpul se scurge, secundă de secundă, fiindcă realizează că nici banii și nici faima nu îl pot ține în loc. Și concomitent cu ticăitul ceasului, din ce în ce mai apăsător se aude și podeaua scârțâind sub balansoarul său, în casa care ar fi trebuit să fie plină de amintiri, nu de hârtii, în fața peretelui care ar fi trebuit să fie acoperit de pozele nepoților, nu de contracte, lângă patul în care de cald ar fi trebuit să îi țină jumătatea sa, nu o pătură de cașmir.
Sigur că și eu îmi doresc o carieră de succes. Dar, înainte de avere, vreau să am parte de fericire. Nu vreau să confund aceste două noțiuni și nici măcar să le asemăn, pentru că, orice s-ar zice, banii nu aduc fericirea. Banii doar ușurează viața, ajută la un trai decent, ne scapă de unele griji. Însă ce rost are să ai tot ce-ți dorești, dacă nu ai lângă cine să te bucuri de toate acestea? Ce farmec au vacanțele în cele mai exotice locuri, dacă în pozele de acolo ești la fel de singur ca muntele din spatele tău? Ce rost are să mănânci o prăjitură scumpă, dacă nu o împarți cu cineva drag și îți îndulcește doar gustul, nu și inima? Cum poți să te bucuri de viață, când în urma ta există doar valori financiare, nu și morale?
Așa că m-am decis: când voi fi mai mare, vreau să fiu ca bunica mea. Vreau să fiu o femeie puternică, dar să am o familie iubitoare alături. Să le arăt celor din jur cât de mult îi iubesc, având grijă și ajutându-i pe fiecare în parte fără să aștept același lucru în schimb. Să nu am nevoie de dovezi materiale de afecțiune, pentru că mă voi simți îndrăgită de cele mai importante persoane din viața mea. Vreau să eman bucurie și optimism, să-mi înfrumusețez viața cu ceea ce iubesc. Dar, cel mai important, vreau să fiu frumoasă, exact cum era ea – cea mai frumoasă femeie pentru că avea cel mai frumos suflet. M-a inspirit fără să vrea, mi-a transmis pasiunea ei pentru artă, pentru estetic fără să mă oblige vreodată. M-a apropiat de ea pur și simplu fiind. Fiind acolo când am avut nevoie, fiind acolo să mă asculte și să-mi ofere sprijin, fiind acolo ca să-mi arate drumurile din această viață, fără să mă îndrume pe cel ales de ea. Întotdeauna m-a susținut și m-a învățat să-mi urmez visele, să fac ce-mi place și să lupt pentru ce-mi doresc, să trăiesc fără regrete. Puteam avea încredere în ea fără să o pun la încercare și o iubeam necondiționat, îi iubeam întreaga ființă și existență. Eram firi diferite și ne contraziceam, câteodată ne încăpățânam amândouă, dar îmi dădeam seama că avea dreptate și nu-mi voia decât binele. Zidul format de toate aceste diferențe a fost însă dărâmat de iubire și înțelegere, care au transformat cea mai mică urmă de conflict într-o învățătură de ținut minte pentru tot restul vieții. Vreau să privesc în urmă și să zâmbesc la gândul că și eu i-am făcut pe alții să zâmbească, să simt cum fiecare amintire îmi invadează sufletul cu o căldură copleșitoare, să învăț să trăiesc cu adevărat.

Când voi fi mare, îi voi călca pe urme bunicii mele. La început, mai strâmb, pentru că nu oricine poate deveni o ființă la fel de minunată așa ușor. Însă îmi doresc să mă simt împlinită și să continui, chiar și acum, să o fac mândră de mine, să mă țin de fiecare promisiune pe care i-am făcut-o și să îmi depășesc de fiecare dată limitele, ca să îi arăt că a fost mai puternică decât credea și că m-a ajutat ca pe un mic copil să învăț să pășesc pe fiecare treaptă a vieții: vis, pasiune, frumusețe, demnitate, înțelegere, iubire, fericire, înțelepciune. Acum, merg singură pe acest drum cu atâtea trepte și totuși atât de scurt. Timpul pare câteodată să fie împotriva mea, dar fiecare sfat primit de la ea e ca un scut împotriva celei mai aprige furtuni. Nu mă grăbesc să îl parcurg pe tot deodată, ci să mă bucur de fiecare etapă în parte, să fiu copil cât mai pot și adult cu măsură, cum știu că și-ar fi dorit să mă vadă, dar cum simt că mă privește în continuare. Vreau să păstrez vie memoria ei, să amintesc lumii de sufletul zâmbitor care a luminat-o mereu, ducând mai departe pasiunea noastră comună pentru literatură și, așa cum i-am promis, să intru peste câteva luni la Facultatea de Litere, să muncesc pentru viitorul frumos pe care își dorea să-l am, să îi și să îmi îndeplinesc visul de a scrie, să public o carte inspirată de amprenta pe care și-a lăsat-o asupra mea, prin care să-i inspir și eu pe alții, ca să nu-și piardă speranța că lumea poate deveni un loc din ce în ce mai frumos plin de oameni din ce în ce mai frumoși. 

2 comentarii:

  1. Salut!
    Pentru ca imi place blogul tau, am inceput sa-l urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
    si daca ai placere sa ma urmaresti...
    :) Sarbatori fericite iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, iti multumesc frumos :)
      PS: da, chiar aveam nevoie de o astfel de pagina:)), oficial o urmaresc. Sarbatori fericite si tie!

      Ștergere