Gânduri și aberații.

Știți persoana aceea din cealaltă parte a oglinzii? Care face absolut tot ce facem noi, arată exact ca noi, vorbește ca noi, repetă aceleași greșeli și are aceleași vise? Își ocupă timpul trăind în umbra celui pe care îl imită. Se află permanent în preajma noastră și totuși nu știe mereu ce gândim. Uneori suntem așa nehotărâți încât persoana din oglindă pare nesigură. Și chiar este. Dar oare nu așa suntem și noi?

!!!!

în 15 minute tre să ies pe ușăăă, să merg la 41 și să mă văd cu Silviaaa. urmează un drum relativ lung până la 1 mai și dup-aia încă vreo 2 străduțe și am ajuns la liceuuuu. sunt deja gata și mama mă pune să mănânc, iar eu nu pooot și sigur vom sfârși certându-ne, dar.. sunt optimistă. sper să nu fie o zi de genul: dacă a început prost, o să se termine și mai prost. succes tuturorrrr, ne vedem la liceu sau în 41 sau poate nu ne vedem.. oricum. ciao ciaooo!

Riot II

M-am săturat de voi, ăștia ipocriți și bârfitori și mincinoși.. Mi-e scârbă de voi cei care vă ascundeți după măștile mizerabile în spatele cărora nu vă pasă de nimic și vă doare în cur de toți presupușii voștri prieteni.. și în același timp îmi stârniți milă. Vă credeți superiori în fața celorlalți când de fapt vă temeți că într-o zi ar putea veni cineva să vă dea masca jos.. că ați putea să deveniți niște nimicuri fără falsitatea care vă umple golurile. Să fiți orbiți de propria răutate care a pus stăpânire pe voi atâta timp. Să vă faceți tot mai mici și să fiți înghițiți încetul cu încetul de cruzimea acestei lumi. N-ați putea rezista o zi pe lumea asta fără nepăsarea care vă inundă sufletul. Să vă zic ceva.. sunteți niște nimicuri, mă.. cu sau fără măști.

vino să visăm sub apă..

..să sorbim fiecare picătură de iubire și să ne înecăm în adâncul visurilor.

Partea proastă la jumătatea plină a paharului e că mereu se golește. Noroc cu sticla.

Știți cum e să ai senzația că ai făcut ceva greșit? Oricât de fericit ai fi, te macină gândul că poate ai omis ceva. Că te-ai grăbit. Te gândești că ar fi trebuit să te gândești mai mult. Niciodată nu o să cadă din cer tot ce vrei, în schimb atunci când nu mai ai nevoie de acel ceva, el se întoarce din trecut și nu-ți mai dă drumul până nu te seacă de ultima picătură de răbdare și de înțelegere și de rațiune. Și nici măcar atunci nu îi ajunge, va continua să se țină scai de umbra ta pentru tot restul vieții pentru a te face să revii la veșnica întrebare: Oare am făcut ce trebuia?

Nu știu și nu îmi pasă. Greșelile sunt făcute ca să înveți din ele. Dacă le repeți întruna înseamnă că înveți mai multe, nu?

Thanks bitches!

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care n-au avut încredere în mine! Care au sperat că nu voi reuși și au încercat să mă facă să renunț. Care s-au simțit împliniți bârfindu-mă, mințindu-mă și rănindu-mă. Care au crezut că nu sunt destul de puternică să lupt pentru ceea ce vreau. Sau care și-au imaginat că nici măcar n-am pentru ce lupta. Ei bine, vă zic eu pentru ce: pentru că nu vreau să depind de nimeni, pentru că uneori propria mea persoană e singura care mă înțelege și cel mai important, pentru că nu vreau să ajung ca voi! Dar în definitiv, dacă nu erați voi, nu ajungeam până aici, deci vă mulțumesc că vă pierdeți timpul făcându-mă mai puternică!

”Am învățat să am răbdare,
Că totu-ți iese atunci când nimeni nu te crede-n stare.”

Riot!

Am petrecut mult timp gândindu-mă la asta. După ce m-am convins că nu tu ești motivul pentru care mă tot întorc în trecut și încerc să schimb ceva, m-am chinuit să-mi dau seama ce caut de fapt. Să descriu sentimentul provocat de ce s-a întâmplat vara asta. Mi-e dor, însă nu de tine.. De ceea ce am trăit, de strângerile de mână, de zâmbetele fără sens și cuvintele.. Cuvintele care atunci păreau să oprească timpul în loc. Chiar te-am crezut. V-am crezut pe toți. Mi-e oarecum dor de acel sentiment.. Să știu că e cineva lângă mine tot timpul, care mă crede și în care am încredere și care știe să mă asculte și nu mă lasă baltă niciodată.. Dar știți ceva? M-am săturat! M-am săturat să tot aștept și să sper și să cred că într-adevăr nu sunteți toți la fel! Cine dracu vă credeți?! Sunteți exact la fel. TOȚI. Cine e idiotu care a zis că există iubire adevărată?

Din seria "niciodată să nu spui niciodată!" - Visând cu ochii deschiși

A fost ca un vis..
Da. Nu știu când a început și nici când s-a terminat. Încă mă simt prinsă în el. M-a făcut să vreau să știu totul, dar m-a lăsat confuză în gândurile umbrite de întrebări fără răspuns. M-a făcut să realizez cât de mult am greșit și să vreau să dau timpul înapoi. Dar e doar un clișeu, nu? Pentru că în realitate nu pot, și nici nu vreau să fac asta. Îi spunem "trecut" cu un motiv. Ce-a fost a fost.. Nu trebuie să încercăm să schimbăm ceva doar pentru că nu a mers din prima. Asta ne face să fim mereu pregătiți și să facem orice pentru a obține ce vrem. Sigur că nu e ușor.. Dar în final merită, nu? Treci prin viață ca să poți la un moment dat să privești în urmă și să zâmbești la gândul că ai făcut totul singur și nu mai ai de ce să regreți. Atunci știi sigur că visul s-a terminat și te poți trezi liniștit.

Toamnă bla bla .

7 septembrie. Mai puțin de o săptămână și începe școala. Îmi pare rău că vă stric cheful și optimismul încă de la începutul acestui post, dar nu pot să mă gândesc la altceva. Acum fix o săptămână eram așa nerăbdătoare și fericită și fără nicio grijă. Și acum stau în casă, mă uit pe geam și mi se face frig numai când văd orașul cuprins de melancolia toamnei (sau la ziua de ieri, când din cauza CUIVA a trebuit să îngheț vreo 4-5 ore prin Herăstrău). Trecem peste. Vreau să pot să mă uit la cer și să fie albastru și visător. Vreau să văd cum toată lumea zâmbește în lumina orbitoare a soarelui cu toate că sunt vreo 50 de grade afară. Vreau să mă țină cineva de mână și să simt că timpul se oprește în loc doar pentru noi. Vreau vacanță,distracție și poate puțină afecțiune. Cer prea mult?